Gazul românesc va trece Prutul în data de 27 august, ziua independenţei Republicii Moldova. Conducta Iaşi-Ungheni trebuia să fie gata în decembrie

Gazul românesc va trece Prutul în data de 27 august, ziua independenţei Republicii Moldova. Conducta Iaşi-Ungheni trebuia să fie gata în decembrie

„Sunt convins că cel mai târziu în 27 august gazele din România vor trece Prutul şi sunt convins că la alte tarife, mult mai bune. Astfel, în practică vom vedea ce înseamnă diversitate, siguranţă energetică“, a spus Leancă.

Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.

Ei vor inspecta şi stadiul lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni.

Cei doi oficiali au ajuns la Sculeni pentru a discuta cu locuitorii, discursurile fiind susţinute pe un stadion rural cu trei gradene, pline cu şcolari şi localnici. Data de 27 august este ziua declarării independenţei Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică.

Pe teritoriul românesc e totul gata

„Adevărul“ a scris în urmă cu două săptămâni că segmentul românesc al gazoductului este deja gata, dar mai trebuie realizată subtraversarea Prutului şi o serie de lucrări pe teritoriul moldovean. „Porţiunea de pe teritoriul românesc este deja gata, subtraversarea Prutului va fi finalizată în luna mai, sunt o serie de întârzieri pe sectorul moldovean, însă tot proiectul, inclusiv cu partea moldoveană, va fi gata în luna iunie“, declara atunci Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia care a supervizat realizarea gazoductului.

La finele lunii februarie, premierul Victor Ponta declara, în timpul unei vizite la Chişinău, că noul termen pentru încheierea construcţiei la această conductă este 15 aprilie. Ulterior, Ponta a revenit şi a spus că 15 aprilie este termen pentru finalizarea lucrărilor de subtraversare a Prutului.

Gazoduct nou de la Ungheni la Chişinău

Pe de altă parte, viceministrul moldovean al Economiei, Tudor Copaci, declara şi el recent că mai este nevoie de o nouă conductă, Ungheni-Chişinău, pentru ca gazele româneşti să ajungă în capitala celuilalt stat românesc.

Potrivit estimărilor, costul lucrărilor de construcţie a tronsonului Ungheni-Chişinău se ridică la 70 de milioane de euro. Capacitatea gazoductului Iaşi-Ungheni, dacă gazul va fi dus până la Chişinău, va fi de 1,5 miliarde de metri cub pe an. Acesta va duce la independenţa Republicii Moldova faţă de Gazprom. Concomitent, companiile româneşti, Petrom şi Romgaz, vor putea exporta peste graniţă.

Dispute Băsescu – Ponta în privinţa lucrărilor

Preşedintele Traian Băsescu a avut o lungă dispută cu premierul Victor Ponta pe marginea lucrărilor de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni. "Adevărul" a scris cum, după inaugurarea lucrărilor, "şantierul" s-a evaporat a doua zi. Lucrările au continuat, ulterior, însă, dat fiind că acum e gata pe sectorul românesc.

Şeful statului a făcut câteva vizite inopinate pe şantier şi a constatat că lucrările stagnează. În schimb, premierul a dat asigurări că lucrările sunt în grafic. Iniţial, conducta trebuia să fie gata în luna decembrie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina