Guvernul taie scutirea de impozit pentru proprietarii de teren din afara perimetrului de ameliorare

Proprietarii de terenuri degradate sau poluate, neincluse în perimetrul de ameliorare, nu vor mai fi scutiţi de plata impozitului pe teren, scutire de care au beneficiat din ianuarie în baza unei legi a parlamentarilor PSD acceptată de Guvern, dar cu reticenţe legate de scăderea veniturilor locale.

Guvernul taie scutirea de impozit pentru proprietarii de teren din afara perimetrului de ameliorare (Imagine: Shutterstock)

La momentul extinderii scutirii şi pentru această categorie de proprietari, a fost stabilit că facilitatea este acordată cu avizul Ministerului Agriculturii şi al Ministerului Mediului, iar acest aviz are ca scop "identificarea" terenurilor degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare, precum şi delimitarea acestora.

Perimetrul de ameliorare include terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire şi a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecţiei solului, al regimului apelor, al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi al diversităţii biologice.

Până la începutul acestui an, de scutirea impozitului pe teren beneficiau doar proprietarii de terenuri degradate sau poluate incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea.

La sfârşitul anului trecut, un grup de 16 parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care stabileşte ca, de la 1 ianuarie 2014, şi proprietarii de terenuri neincluse in perimetrul de ameliorare să fie scutiţi de impozitul pe teren.

Argumentul a fost că există terenuri arabile poluate sau degradate neincluse în perimetre de ameliorare, pentru care proprietarii continuă să plătească impozit deşi terenul nu poate fi cultivat din cauza poluării şi a substanţelor nocive pe care le conţin, ca exemple în acest sens fiind indicate terenurile din Copşa Mică şi Baia Mare.

Proiectul a fost avizat favorabil de Guvern, cu amendamentul că noua scutire de impozit conduce la micşorarea veniturilor bugetelor locale, astfel că trebuie prevăzute mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri.

Documentul a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului şi promulgat de preşedinte în octombrie 2013, fiind aplicat începând cu 1 ianuarie 2014.

Ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinută de MEDIAFAX, menţine scutirea de impozit doar pentru terenurile degradate sau poluate care sunt incluse în perimetrul de ameliorare şi nu mai face nicio referire la faptul că autorităţile locale îi pot scuti de impozit şi pe proprietarii terenurilor degradate sau poluate care nu sunt incluse în acest perimetru.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

2 Birchall o calcă-n picioare pe Dăncilă! Dezvăluiri despre prefăcătoria acestei pațachine sinistre, despre cum …

3 ULTIMĂ ORĂ / CTP le zguduie capul celor două matracuci pesediste, Firea și Dăncilă.

4 Cum îl descrie Sebastian Lăzăroiu pe președintele Iohannis: Discret, taciturn, a adus, împreună cu strada, un …

5 ULTIMĂ ORĂ / Guvernul va cere schimbarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția!

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Coaste de miel cu mentă și chimion