Planul autorităţilor pentru scăderea facturii la gaze pentru populaţie: scăderea cotei de importuri şi ajustarea tarifelor de distribuţie

Planul autorităţilor pentru scăderea facturii la gaze pentru populaţie: scăderea cotei de importuri şi ajustarea tarifelor de distribuţie

„Din datele pe care le am eu, şi am discutat înainte cu preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), că până la urmă responsabilitatea la gaz natural este a ANRE-ului, la populaţie cred că vom avea în zona Bucureştiului, unde operează GdF SUEZ, un tarif final plătit de populaţie cu 2% mai mic în aprilie decât în luna precedentă. De asemenea, în zonele unde operează alţi distribuitori, de exemplu în zona Constanţa, vom avea chiar o scădere mai mare de tarif, cu 4%. Este adevărat că va fi o creştere de tarif pe zona unde operează E.ON, din calculele ANRE această creştere va fi de 1,6%“, a afirmat ministrul.

Oficialul a explicat că sunt trei elemente mari care influenţează preţul. „Primul element este o mică creştere aplicată la gazul care provine din producţia domestică, gazul produs de Romgaz, de Petrom, de Amromco, conform calendarului agreat cu instituţiile financiare internaţionale. Al doilea element care influenţează situaţia de astăzi este faptul că avem un import mult mai mic şi procentul de import destinat populaţiei va fi redus de la 5% la 2,5%. Şi al treilea element care influenţează preţul este ajustarea tarifelor de distribuţie“, a afirmat Nicolescu.

Industria are acum capacitate de negociere

În privinţa industriei care se alimentează de pe piaţa liberă, ministrul a afirmat că Guvernul a creat cadrul legat ca producătorii şi consumatorii să negocieze direct, pe bază de cerere şi ofertă. El este de părere că acum industria are avantaj la negociere, din cauză că producătorii nu au alternative pentru gazul propriu deoarece nu pot scădea producţia pentru că, în acest caz, unele câmpuri nu mai pot fi repornite niciodată.

„Cred că este un interes general să nu scadă consumul, cred că este un interes general ca România să nu piardă locuri de muncă, pentru că şi producătorii au nevoie de consum ca să îşi vândă marfa“, a afirmat Nicolescu. El a mai precizat, însă, că este „înfuriat“ de faptul că unii producători de gaze folosesc „incorect“ calendarul de liberalizare negociat pentru populaţie şi micile firme. „Piaţa liberă este liberă“, a completat el.

„Intenţionez să propun în dezbatere publică un proiect prin care producătorii de gaz natural să fie obligaţi să tranzacţioneze pe bursă o anumită cantitate produsă pentru a da posibilitatea tuturor consumatorilor să aibă acces la gazul domestic, care este mai ieftin decât gazul importat din Rusia“, a completat oficialul.

Redevenţe noi la iarnă

Ministrul delegat pentru Energie a precizat că noile niveluri pentru redevenţele la petrol şi gaze ai fi bine să fie prezentate în luna decembrie, după terminarea alegerilor prezidenţiale, pentru ca redevenţele să nu fie folosite ca subiect electoral, aşa cum a fost cazul cu legea energiei regenerabile în 2008. El a precizat că responsabilitatea noului pachet privind redevenţele este a Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale pentru resurse Minerale (ANRM), dar că Departamentul pentru Energie nu doreşte scăderea producţiei, pentru a exista o securitate energetică.

Gazele de şist, subiect fals

În privinţa gazelor de şist, el a precizat că acesta este un subiect fals, deoarece „nici nu ştim pe ce ne certăm“, iar România nu ştie încă dacă deţine astfel de resurse. El a recunoscut că orice activitate de extragere a resurselor naturale comportă riscuri, inclusiv în cazul celor clasice, dar că Guvernul va urmări implementarea celor mai bune tehnologii. „Este o diferenţă să exploatezi resurse sau să plantezi garoafe“.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante