Romania, pe locul al doilea anul trecut în Europa Centrală şi de Est după rata insolvenţelor la numărul de firme active

Romania, pe locul al doilea anul trecut în Europa Centrală şi de Est după rata insolvenţelor la numărul de firme active

România a avut anul trecut a doua cea mai mare rată a insolvenţelor raportate la numărul de firme active din Europa Centrală şi de Est, de 6,44%, iar numărul insolvenţelor deschise pe parcursul anului a fost dublu faţă de cel din Ungaria, unde sunt cu 30% mai puţine companii active, potrivit Coface.

Romania, pe locul al doilea anul trecut în ECE după rata insolvenţelor la numărul de firme active (Imagine: Shutterstock)

Cea mai mare rată din regiune a înregistrat-o Serbia, cu 7,61%, pe fondul unui efect de bază însă, având un număr reduse de companii active, reiese dintr-un raport al Coface.

În România au fost deschise anul trecut 27.145 de insolvenţe, dublu faţă de Ungaria şi de 300 de ori mai mult decât în Polonia, în condiţiile în care numărul firmelor active este de patru ori mai mare.

"Fenomenul insolvenţelor a luat amploare pe plan local, în special în perioada post-criză a ultimilor cinci ani, în condiţiile în care România generează aproximativ 40% din totalul insolvenţelor deschise pe parcursul anului 2013 în Europa Central Estică, cu o pondere de doar 6% în totalul firmelor active din regiune", a declarat într-un comunicat Constantin Coman, Country Manager Coface România.

Pentru Polonia şi Letonia se preconizează o scădere a numărului de insolvenţe în acest an, însă alte economii vor înregistra creşteri ale procedurilor de faliment, cele mai mari fiind estimate pentru Cehia, Ungaria, România, Croaţia şi Slovenia.

În ultimii patru ani peste 120.000 de firme au intrat în procedura insolvenţei în România.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro