ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 27 NOIEMBRIE

ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 27 NOIEMBRIE

Ministerul Finanțelor Publice va lansa o primă emisiune de titluri de stat pentru populație, în valoare totală de 100 de milioane lei, în primul trimestru din 2015, au declarat, pentru AGERPRES, surse din piața financiară.

Cel mai probabil titlurile de stat vor avea scadența la doi ani sau trei ani, pentru că titlurile de stat cu scadențe mai mici, vândute în prezent băncilor, au ajuns la randamente sub 2% pe an și ar putea să nu fie suficient de atractive pentru populație, încât să asigure succesul acestui proiect pilot, au apreciat aceleași surse.

* Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) ar putea fi suplimentat cu suma de 3.105.000 lei, pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, potrivit unui proiect de hotărâre publicat joi pe site-ul ministerului.

* Banca Națională a României pledează, în această perioadă, pentru stimularea creditului pentru bunăstare, dar nu acordat direct populației, ci firmelor, care să creeze această bunăstare prin locuri de muncă și salarii, a declarat, joi, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, în cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de Alpha Bank, BNR și ARB.

* România se clasează pe locul 42 din 130 într-un top al potențialului antreprenorial, conform unui studiu realizat de Institutul Global de Antreprenoriat și Dezvoltare (GEDI), remis joi AGERPRES. Potrivit Indexului Global al Antreprenoriatului, țările cu cel mai mare potențial de business sunt Statele Unite ale Americii (care se mențin pe locul 1), Canada (2) și Australia (3), urmate de Marea Britanie (4) și Suedia (5). La polul opus, cele mai slabe performante se înregistrează în Malawi (128), Uganda (129) și Bangladesh (130).

* România are încasările cele mai mici în comparație cu media europeană pe partea de venituri bugetare, cu un nivel de colectare cuprins între 27% și 29% din PIB, a afirmat, joi, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, în Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar — Bancari din România, găzduită de Banca Națională.

* Ambasada României la Berlin organizează, cu ocazia Zilei Naționale a României, un eveniment de degustare a produselor agroalimentare românești, informează, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). La recepție sunt invitați peste 600 de reprezentanți ai Guvernului german, precum și ai instituțiilor federale și landurilor din Germania, ai cercurilor de afaceri interesate să dezvolte relații comerciale cu România, diplomați și reprezentanți mass-media.

* Românii sub 35 de ani au un potențial antreprenorial peste media globală, cel mai important aspect pentru a iniția o afacere fiind perspectiva unui venit suplimentar, conform rezultatelor raportului privind antreprenoriatul la nivel global pentru anul 2014 "AGER 2014', remis joi AGERPRES. România a fost inclusă în studiu pentru a treia oară consecutiv, alături de alte 37 de țări. Studiul arată că antreprenoriatul este extrem de apreciat atât la nivel global, cât și în România, unde atitudinea pozitivă cu privire la antreprenoriat a crescut cu 5%, în comparație cu anul trecut (75%), situându-se peste media europeană (73%).

* Directorul general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia, Matteo Cassani, a decedat joi, după ce a căzut de pe clădirea ENEL situată pe bulevardul Ion Mihalache. 'Vă informăm că astăzi (joi — n.r.) a avut loc o tragedie, în care colegul nostru Matteo Cassani, directorul general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia și-a pierdut viața. Nu cunoaștem circumstanțele acestui accident. O investigație a autorităților este în curs de derulare', au anunțat reprezentanții Enel, făcând apel la presă 'să respecte intimitatea persoanei implicate și să nu speculeze pe acest eveniment nefericit'.

* Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs joi după-amiază la ora locală 14,23 (12,23 UTC) în zona seismică Vrancea (județul Buzău), potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Fizica Pământului (INFP). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 129 de kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Vălenii de Munte (35 kilometri), Mizil (47 km), Buzău (49 km), Plopeni (51 km) și Covasna (51 km).

* Ținta adoptării euro de către România în 2019 este 'ambițioasă', dar este nevoie de un plan coerent pentru aceasta, a declarat, joi, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, în conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar — Bancari, găzduită de Banca Națională.

* Ministerul Finanțelor Publice a fost premiat pentru decizia de a deveni, în premieră mondială, acceptator de carduri, în cadrul ediției 2014 a evenimentului "Cards Gala', eveniment organizat de Finmedia în parteneriat cu MasterCard România. "Sper ca anul viitor românii să își poată plăti toate taxele și impozitele cu cardul, într-un singur punct', a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu. Oficialul a adăugat că acest proiect este parte a unui plan mai amplu de îmbunătățire a serviciilor administrației fiscale și a relației cu contribuabilii din care face parte și Spațiul Privat Virtual, aplicație online prin intermediul căreia contribuabilii își pot verifica propria situație fiscală.

* Moneda națională s-a apreciat, ușor, joi, în raport cu euro, iar Banca Națională a României /BNR/ a stabilit un curs de 4,4199 lei, în scădere cu 0,01 bani (0,00%), față de valoarea de 4,42 lei/euro din ședința anterioară. De asemenea, leul s-a apreciat față de dolarul american cu 0,46 bani (0,13%), la un curs de referință de 3,5433 lei/dolar, comparativ cu anunțul din ședința anterioară, de 3,5479 lei/dolar.

* Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat joi că acordă un împrumut de 23 milioane de euro companiei turce ETI, care recent a demarat lucrările pentru construirea unei fabrici de biscuiți în orașul Craiova, informează un comunicat de presă. Costul total al investiției, prima unitate de producție din afara Turciei a firmei ETI, va fi de 40 de milioane de euro. Cu o capacitate de producție de 11.000 de tone pe an, noua fabrică ETI de la Craiova va deveni principalul centru de producție din Uniunea Europeană al companiei turce.

* Piața asigurărilor RCA din România a atins, în intervalul ianuarie — septembrie 2014, valoarea de 1,94 miliarde lei, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului 2013, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit comunicatului, numărul contractelor încheiate în acest interval a fost de 5.371.183 (+4% față de perioada similară din 2013), iar prima de asigurare medie analizată a fost de 515 lei, în creștere cu 3% (+13 lei) față de nivelul mediu înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2013.

* Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va realiza un inventar al rețelelor publice din România, iar prima raportare a acestor informații este programată pentru data de 1 ianuarie 2016, a anunțat, joi, arbitrul telecom într-un comunicat de presă. Conform autorității, furnizorii vor transmite informații cu privire la segmentele de rețea, punctele de acces la rețea, comutatoarele, stațiile de distribuție CATV operate și cabinetele, camerele de tragere, conductele, stâlpii și pilonii asociați acestora.

* Academia de Studii Economice (ASE) va implementa, începând cu data de 1 decembrie, un program integrat pentru intervenții active de ocupare 'e-CarieraTa' care oferă cursuri acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) dedicate șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

* Circulația mai multor mijloace de transport din Capitală va fi modificată în zilele de 29 noiembrie și 1 decembrie, între orele 5,00 — 14,00, pentru a permite organizarea repetiției generale, dar și a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, informează, joi, Regia Autonomă de Transport București (RATB).

* Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (ANPCPPS) — InfoCons, Sorin Mierlea, a semnat, joi, protocolul de susținere a campaniei de reducere a TVA la carne și produse din carne, informează Federația Națională Pro Agro.

* Încrederea în economia zonei euro a crescut ușor în luna noiembrie 2014, în condițiile în care optimismul din industrie a compensat pesimismul din rândul consumatorilor, semn că zona euro ar putea evita recesiunea, transmite Reuters. Potrivit datelor publicate joi de Comisia Europeană, în luna noiembrie, indicele sentimentului economic (ESI) a crescut cu 0,1 puncte, până la 100,8 puncte. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiștilor, care mizau pe o scădere până la 100,3 puncte.

* Intesa Sanpaolo vrea să-și extindă prin achiziții diviziile de private banking, asset management și insurance businesses, a anunțat, joi, directorul general, Carlo Messina, într-un interviu acordat publicației italiene 'Corriere della Sera', transmite Reuters. De asemenea, banca italiană vrea să-și majoreze prezența pe piețele din Marea Britanie, SUA și Elveția, precum și în Asia, a afirmat Carlo Messina.

* Banca Centrală a Chinei (PBOC) pregătește introducerea unui sistem de asigurare a depozitelor bancare, iar proiectul ar putea fi anunțat curând, au afirmat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. De două decenii China analizează asigurarea depozitelor, dar planurile au fost urgentate în ultimul an, după ce țara a început implementarea unor reforme economice mai profunde.

* Mexicanul Carlos Slim, al doilea cel mai bogat om al Planetei, a acceptat să devină cel mai mare acționar al Fomento de Construcciones & Contratas SA (FCC), prin participarea la majorarea capitalului, necesară pentru reducerea datoriei companiei spaniole de construcții, transmite Bloomberg. Holdingul deținut de Carlos Slim va achiziționa aproximativ 26% din FCC, în timp ce acționarul majoritar Esther Koplowitz va controla împreună cu familia o participație de aproximativ 22%.

* Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis joi să mențină plafonul oficial de producție la 30 de milioane de barili pe zi, a anunțat ministrul Petrolului din Kuweit, Ali Saleh al-Omair, transmite Reuters.

'Nicio schimbare', a afirmat Ali Saleh al-Omair, după o reuniune tensionată, care a durat peste cinci ore. Oficialul a susținut că OPEC va trebui să accepte orice preț stabilit de piață pentru țiței, chiar dacă barilul va fi la 60, 80 sau 100 de dolari.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”