Când moare demnitatea




Când moare demnitatea

Ştim cu toţii, bănuiesc, cum îşi recunoşteau generalii de carieră şi caracter greşelile pe vremea în care demnitatea conta mai mult decât viaţa. Sigur, nu-i cerem generalisimului să se sinucidă, ci, dimpotrivă, îi cerem să nu se sinucidă, politic şi militar. Îi cerem să vină în faţa naţiei să vorbească: să ne spună ce şi cum s-a întâmplat în seara în care a murit un om, aflat în serviciul pe care îl conduce. 

Apoi, dacă se simte, cumva, vinovat; dacă propria-i conştiinţă îi încurcă socotelile pragmatice; dacă interesul naţional, despre care vorbeşte atât de frumos, îi permite – dacă şi numai dacă se întâmplă să trăiască aceste stări -, să-şi dea demisia!

E mai rău să fii vultur, chiar şi pentru o clipă, decât să umbli cu cioara vopsită, toată viaţă?

Atrag atenţia, pe această cale, că, atât premierul Ponta, cât şi vorbitorii de serviciu ai UNPR, frizează absurdul şi lipsa de conştiinţă, atunci când vorbesc despre „barbaria” de a-i cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea, „speculând” situaţia creată de moartea unui om.

Păi, dacă nici atunci când moare un om din subordinea ta, în condiţii tragice, generate, se pare, de propriile-ţi vanităţi, în virtutea cărora foloseşti „coloana” ca pe un bun personal, în orice situaţii – vezi nunţile la care participi, potrivit declaraţiei unui poliţist din Piatra Neamţ – şi în orice condiţii atmosferice, atunci când?

Iar dacă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, dacă totul a fost legal – ceea ce putem presupune cu toţii, până la proba contrarie – de ce nu iese nimeni în media, ca să ne spună ce s-a întâmplat?

Comunicatul de astăzi al MAI este mai penibil decât tăcerea ultimelor trei zile.

“Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele şi împrejurările producerii accidentului. (...) Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, procurorul  conduce şi  controlează nemijlocit  activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanţii săi, inclusiv ministrul Afacerilor Interne, nu pot face declaraţii publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei”, sună comunicatul de presă.

Deci nu putem afla ce s-a întâmplat, până nu decide ancheta cum s-a întâmplat…

Totodată, îi transmit noului lider reformator al PSD, Liviu Dragnea, că reacţiile lui n-au nici un fel de legătură cu deschiderea, comunicarea şi politica reformată.

L-am sunat la telefon şi, pentru că nu a răspuns, i-am trimis un SMS în care îl informam că „îl deranjez pentru două minute, în legătură cu situaţia creată după moartea poliţistului Gigină”. Şi Liviu Dragnea, ca şi Gabriel Oprea, a dovedit acelaşi curaj de a nu spune lucrurilor pe nume.

Aşa arată asumarea responsabilităţii de către aceşti lideri ai puterii, pentru care interesul personal pare să fie mai presus de orice.

Marian Sultănoiu

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Mama senatoarei Șoșoacă, medic: În România, sunt 7 din cele 8 puncte hiperenergetice ezoterice

2 Expert israelian / Cel mai mare experiment realizat pe oameni în secolul al XXI-lea. Israelul a primit vaccinur…

3 Olivia Steer / Bill Gates ne-a infectat cu COVID să câștige bani din vaccin. Are controlul lumii

4 Lucrurile se complică / Cercetători ai laboratorului din Wuhan recunosc că au fost mușcați în timp ce colectau p…

5 VIDEO Interlopul Alyn Spaniolu Legenda Vie, prins ca prostul în timpul unui live, deși era dat în urmărire