Candidatul Penalilor – Victor Ponta – contestă sentința dată lui Dan Voiculescu!




Candidatul Penalilor – Victor Ponta – contestă sentința dată lui Dan Voiculescu!

După anunțarea sentinței în cazul Dan Voiculescu, slugile de la Antena 3 ale condamnatului au declanşat o nouă diversiune:
Prezentarea confiscării unei clădiri aparținīnd Coruptului drept īnchiderea Antenei 3.

Sentința se referă la clădire şi nu  la postul tv.
La o adică, dacă n-au bani de chirie, cei de la Antena 3 se pot muta în sediul Guvernului. Ar fi mai aproape de Ilustrul Fund numit Victor Ponta şi l-ar linge astfel mult mai bine .

Că măcelarii de la Antena 3 au găsit un nou prilej de diversiune nu e de mirare.
De mirare e că această diversiune ieftină a  primit girul premierului Victor Ponta.
Pe Facebook, iresponsabilul vesel a publicat un soi de mesaj de solidaritate cu jurnaliştii de laAntena 3, loviți de sentința de la Curtea de Apel.
Prin aceasta, candidatul PSD la preşedinție nu şi-a dezmințit  ipostaza de Preşedinte al Republicii Penalilor.
Acum candidează la Preşedinția României.
Ca s-o transforme în Preşedinția Republicii Penalilor!

Ion Cristoiu

http://www.cristoiublog.ro/


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...