Nu sondajele v-au făcut preşedinte, domnule Iohannis!




Nu sondajele v-au făcut preşedinte, domnule Iohannis!

Am rămas mut de uimire după interviul preşedintelui de joi seară! Las la o parte faza cu anunţul că madama sa se va implica şi mai mult în viaţa publică. Încurajată probabil de admiratorii de craci de prin presă. Ignor şi numirea unui pizdiflengher care în 2009 a cerut ajutor de şomaj, după ce n-a mai fost parlamentar, în fruntea SRI.

Trec cu vederea chiar şi afirmaţia că după votul din Senat pentru Vosganian, domnul preşedinte a fost, citez: ,,Puţin iritat.'' În timp ce România vie fierbea de indignare.

Trec, zic, peste aceste aspecte. Care nu sunt, nici ele, nici pe departe secundare.

Şi revin la partea cu schimbarea lui Ponta. Tratată de Klaus Iohannis, în continuare, cu o detaşare aproape cretină. A afirmat chiar că până în 2016, când sunt alegeri la termen, mai e o clipă. Şi că sondajele arată, mai mult decât evident, care este dorinţa oamenilor. Făcând, în acest fel, front comun cu saltelista pe care a numit-o în fruntea PNL. Cum că acum românii se topesc după liberali. Într-o proporţie covârşitoare!

Ne scuzaţi că folosim, ca de obicei, un limbaj mai contondent, dar sunteţi idiot, domnule preşedinte?

Chiar credeţi în sondaje? Aţi uitat chiar aşa de repede, peste noapte aş putea spune, că, în conformitate cu aceste sondaje, care v-au devenit brusc dragi şi credibile, Ponta era, pe 16 noiembrie, cu 60 la sută chiar, preşedinte?

Devine din ce în ce mai supărătoare această lipsă de empatie a dumneavoastră cu mesajul pe care vi l-au dat românii din toate colţurile planetei: Scăpaţi-ne de HIDRA ROŞIE condusă de Ponta! 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...