Afganistan: Nu va fi pace fără retragerea trupelor străine (liderul talibanilor)

Afganistan: Nu va fi pace fără retragerea trupelor străine (liderul talibanilor)

Fără retragerea trupelor străine și revocarea tratatelor militare dintre Kabul și partenerii săi nu va fi pace în Afganistan, a declarat, marți, noul lider al talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mansour, informează AFP.

'Dacă guvernul de la Kabul vrea ca războiul să înceteze și să fie reinstalată pacea, regimul de ocupație trebuie să înceteze și tratatele militare cu invadatorii să fie revocate', a explicat succesorul mollahului Omar în primul său mesaj difuzat pe site-ul talibanilor cu ocazia sărbătorii musulmane Eid Al-Adha (Sărbătoarea Sacrificiului).

Akhtar Mansour a făcut implicit referire la tratatul bilateral de securitate ce autorizează prezența în Afganistan a circa 13.000 de militari străini, dintre care aproape 10.000 de americani, de la încheierea misiunii de luptă a NATO în această țară, la sfârșitul anului trecut. Retragerea 'ocupanților' a fost întotdeauna unul dintre principalele subiecte invocate de talibani în lupta împotriva forțelor guvernamentale și străine, după prăbușirea regimului taliban în 2001.

'Emiratul islamic (nume pe care și-l atribuie talibanii) estimează că, dacă țara nu ar fi sub ocupație, problemele Afganistanului ar putea fi rezolvate printr-un dialog între afgani', a scris mollahul Mansour.

Desemnarea lui la conducerea talibanilor a dus la apariția unei puternice controverse în cadrul acestei mișcări, fiul și fratele mollahului Omar refuzând inițial să depună jurământul de loialitate față de mollahul Mansour, dar în cele din urmă au acceptat autoritatea acestuia. Ei îi reproșau mollahului Mansour că a fost desemnat în urma unui proces expeditiv.

Aceste disensiuni, pe care mollahul Mansour le califică în mesajul său drept 'zvonuri lipsite de temei', și demararea unor negocieri de pace inedite cu guvernul afgan nu i-au împiedicat pe talibani să înceapă o 'ofensivă estivală' extrem de violentă. Un val de atentate sângeroase a lovit în special Kabulul, centrul puterii afgane. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria