Atentate la Paris: Hasna Aitboulahcen, verișoara lui Abdelhamid Abaaoud, nu a fost kamikaze (sursă de poliție)

Atentate la Paris: Hasna Aitboulahcen, verișoara lui Abdelhamid Abaaoud, nu a fost kamikaze (sursă de poliție)

Hasna Aitboulahcen, verișoara organizatorului prezumtiv al atentatelor de la Paris, decedată în asaltul efectuat miercuri de forțele de intervenție franceze, nu a fost kamikaze și nu a murit detonând o vestă cu explozibili, așa cum s-a crezut până acum, transmite AFP, citând o sursă de poliție.

Inițial, anchetatorii au afirmat la unison că o persoană baricadată în apartamentul din suburbia pariziană Saint-Denis vizată de asalt a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa, ei crezând că era vorba despre o femeie.

Conform însă sursei de poliție citate vineri de AFP, persoana kamikaze a fost un bărbat, nu o femeie.

Potrivit unui comunicat emis vineri de procuratura din Paris, femeia găsită moartă în apartamentul în care Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor teroriste de la Paris, a fost ucis în timpul raidului de miercuri a fost identificată oficial drept Hasna Aitboulahcen.

Identificarea a fost făcută cu ajutorul amprentelor. În apartament a mai fost găsit un pașaport aparținând Hasnei Aitboulahcen.

În schimb, capul unei a treia persoane găsite decedate în apartamentul din Saint-Denis aparținea unui bărbat, au stabilit
criminaliștii, conform site-ului Le Monde. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...