Cel puţin 100.000 de persoane defilează în Piaţa Roşie din Moscova, pentru un 1 Mai patriotic - FOTO

Cel puţin 100.000 de persoane defilează în Piaţa Roşie din Moscova, pentru un 1 Mai patriotic - FOTO

Aproximativ 100.000 de persoane au defilat, joi, în Piaţa Roşie din Moscova cu ocazia Zilei Muncii, reînnoind tradiţia sovietică în plin val de patriotism în Rusia, exacerbat de criza ucraineană.

Cel puţin 100.000 de persoane defilează în Piaţa Roşie din Moscova, pentru un 1 Mai patriotic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt mândru de ţara mea", "Putin are dreptate", se poate citi pe pancartele arborate în mijlocul drapelelor ruseşti şi al baloanelor albe, albastre şi roşii (culorile drapelului naţional), a constatat un jurnalist al AFP.

Potrivit poliţiei locale, citată de agenţiile ruse, peste 100.000 de persoane au participat la defilarea condusă de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, şi organizată în Piaţa Roşie pentru prima dată din 1991.

Mai multe pancarte şi discursuri ale unor reprezentanţi sindicali celebrează alipirea Crimeei, în martie, la Rusia după un referendum denunţat drept ilegal de Kiev şi comunitatea internaţională.

"Un vânt de libertate suflă peste Crimeea!", a exclamat pe un podium un bărbat în uniformă militară. "Moscova-Sevastopol, oraşele eroilor", afirmă o pancartă.

Unul dintre organizatorii defilării, Aleksandr Şerşukov, preşedintele partidului "Uniunea Muncii", a declarat marţi că manifestaţia va fi "antifascistă din cauza situaţiei de la frontierele noastre", referindu-se la evenimentele din estul Ucrainei. Insurgenţii proruşi se declară ameninţaţi de naţionaliştii care au participat la contestarea prooccidentală şi care susţin autorităţile interimare de la Kiev.

Ziua de 1 Mai este ziua internaţională a muncii şi este liberă în Rusia, unde se celebrează lupta pentru condiţii de muncă mai bune. În fiecare an, sindicatele ruse defilează cu această ocazie în majoritatea oraşelor ţării.

În acest an, revenirea simbolică a mişcării în principala piaţă din ţară, la doi paşi de Kremlin, a fost acceptată de autorităţi, ca şi în timpul URSS, când 1 Mai era o ocazie de defilări militare şi civile grandioase, în prezenţa liderilor sovietici.

Potrivit liderului Federaţiei sindicatelor din Rusia, Mihail Şmakov, citat de agenţia Interfax, peste două milioane de persoane au participat joi la defilările de 1 Mai în toată ţara.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…