Cinci lucruri inedite despre viaţa lui Putin: cum şi-a cunoscut fosta soţie şi cum şi-a convins mama să-l lase la judo

Cinci lucruri inedite despre viaţa lui Putin: cum şi-a cunoscut fosta soţie şi cum şi-a convins mama să-l lase la judo

Imaginea preşedintelui rus a fost construită cu multă atenţie. De la incursiuni în natură la bustul gol la demostraţii de arte marţiale, liderul de la Kremlin pare, înainte de toate, un personaj dur.

Acum, după anexarea Crimeei de Rusia şi poziţia fermnă a lui Vladimir Putin faţă de protestele pro-europene din Ucraina, preşedintele creşte rapid în ochii ruşilor şi recâştigă sprijinul pierdut ca urmare a crizei economice şi a unui val tot mai puternic de contestare faţă de regimul său.

Însă câteva detalii din viaţa lui Putin dinainte de a deveni unul dintre cei mai puternici oameni din lume aduc o lumină umană asupra imaginii dure.

1. S-a îndrăgostit de o stewardesă. Biografiile oficiale precizează că Liudmila era studentă atunci când l-a cunoscut pe Vladimir Putin, cu care s-a căsătorit în 1983. De fapt, ea lucra ca însoţitoare de zbor şi şi-a cunoscut viitorul soţ atunci când ea avea o escală de câteva zile la Leningrad (Sankt Petersburg astăzi). „Îmi plăcea viaţa de burlac, dar Liudmila a schimbat asta”, spune Putin în biografia sa autorizată.

2. Ca tată, Putin nu este deloc dur. „Întotdeauna le-a răsfăţat, iar eu eram cea care trebuia să le disciplineze”, îşi aminteşte Liudmila. Fosta soţie a preşedintelui îl descrie drept un tată foarte iubitor, care îşi face mereu timp pentru cele două fiice, Maria (28 de ani) şi Ecaterina (27 de ani).

3. A avut o aventură. Relaţia dintre Vladimir Putin şi gimnasta Alina Kabayeva este un secret la vedere în toată Rusia. Fosta campionaă olimpică a fost prima la care s-a gândit toată lumea atunci când Vladimir şi Liudmila au anunţat că divorţează. Există chiar voci care susţin că Putin are deja şi un copil cu Alina Kabayeva. Gimnasta, cunoscută pentru o flexibilitate uimitoare, a purtat una dintre torţe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, un proiect-fanion al lui Putin în acest mandat.

4. Părinţii lui Putin n-au fost oameni bogaţi. Acum în vârstă de 61 de ani, Vladimir Putin nu s-a născut într-o familie înstărită. „Provin dintr-o familie obişnuită, iar aşa am trăit multă vreme, aproape toată viaţa mea. Am trăit ca o persoană obişnuită, normală şi am păstrat întotdeauna legătura cu asta”, spune Putin în biografie.

5. Mama sa nu-l lăsa la judo. „De fiecare dată când plecam la antrenamente, mama mormăia «Iar pleacă să se bată, la luptele lui!»”, îşi aminteşte preşedintele rus. Până la urmă, singurul care a reuşit s-o convingă pe femeie să-i permită lui Vladimir să facă judo a fost antrenorul acestuia.

CITEŞTE MAI MULT

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin. Partea I Ziarul „Adevărul“ prezintă începând de luni o serie de articole despre preşedintele Putin, pentru conturarea unei imagini clare asupra raţiunilor care stau la baza acţiunilor sale şi importanţa lor pentru Europa de astăzi.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin II. Cum şi-a construit liderul de la Kremlin un imperiu ilicit Preşedintele rus Vladimir Putin este, potrivit multor standarde, un lider bogat; cu toate acestea, cifra exactă a averii sale este ascunsă cu măiestrie.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin III. Petele de umbră din timpul celor trei mandate ale actualului lider de la Kremlin Odată cu începutul noului mileniu, Rusia avea să intre într-o nouă eră istorică, recunoscută nouă astăzi atât datorită progreselor, cât şi a eşecurilor, la conducerea căreia s-a aflat Vladimir Putin.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin, partea a IV-a. Cum îl descrie fosta nevastă, Liudmila Putina Zvonurile nu au cruţat cuplul Vladimir şi Liudmila Putin, cu mulţi ani înainte de oficializarea divorţului circulând nenumărate speculaţii legate de infidelităţi şi de abuzuri care au destrămat un mariaj de 30 de ani.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin, partea a V-a. Maestrul şahului şi tacticile strategice consacrate de Stalin Puţini iau astăzi în considerare rolul pe care şahul l-a jucat de-a lungul timpului în strategiile sovietice implementate în diverse programe, dezvoltate de URSS pentru antrenarea elitelor militare şi de spionaj.

Adevărata faţă a lui Vladimir Putin. Partea a VI-a: Cum este să fii director executiv străin la o companie din Rusia Încă dinainte de criza ucraineană şi invazia militară din Crimeea, companiile străine din Rusia şi-au exprimat îngrijorarea de numărul mare de directori executivi care sunt expulzaţi din ţară pentru unele dintre cele mai minore infracţiuni, cum ar fi amenzi pentru parcare necorespunzătoare, fumat în spaţii interzise sau chiar traversare în locuri nepermise. Odată cu agravarea crizei, situaţia expulzărilor tinde să se acutizeze, notează Bloomberg.

Vladimir Putin și Liudmila, în vizită la un restaurant din Moscova, în decembrie 2007 FOTO Mediafax/AFP

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante