Conexiunile la internet întrerupte în Coreea de Nord

Conexiunile la internet întrerupte în Coreea de Nord

Conexiunile la internet păreau să fie întrerupte în Coreea de Nord, au anunțat experți în informatică luni, la câteva zile după un avertisment al lui Barack Obama asupra unor represalii americane ca răspuns la un atac cibernetic împotriva Sony, atribuit Phenianului, relatează AFP.

Conexiunile la internet nu funcționează între Coreea de Nord și restul lumii de mai multe ore, fapt ce sugerează un eventual atac, potrivit Dyn Research, o companie cu sediul în Statele Unite și specializată în securitatea informatică.

"În general, sunt detectate întreruperi de scurtă durată (din Coreea de Nord), dar niciodată probleme continue de conexiune. N-aș fi surprins ca ei să suporte acum un atac", a explicat Doug Madory însărcinat cu probleme de internet la Dyn Research.

Statele Unite au acuzat Coreea de Nord că s-ar afla în spatele atacului împotriva celor de la Sony Pictures, care a determinat compania să anuleze lansarea prevăzută pentru ziua de Crăciun a peliculei "The Interview", o comedie despre un complot fictiv pus la cale de CIA pentru a-l asasina pe liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Președintele american Barack Obama a declarat, într-un interviu difuzat duminică de canalul CNN, că "nu crede că acesta a fost un act de război... ci un act de vandalism cibernetic care a fost foarte costisitor". El a promis de asemenea un răspuns "proporțional", fără a-i preciza natura.

La Departamentul de Stat, purtătorul de cuvânt adjunct Marie Harf a spus că nu este în măsură să comenteze informațiile privind problemele de conexiune la internet ale Coreii de Nord.

Administrația Obama "examinează o serie de opțiuni" pentru a răspunde la atacul cibernetic, a adăugat ea.

"Printre răspunsurile noastre, unele vor fi vizibile, altele nu", a conchis dna Harf. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”