Coreea de Nord a trucat o înregistrare video cu un test de lansare a unei rachete de pe un submarin

Coreea de Nord a trucat o înregistrare video cu un test de lansare a unei rachete de pe un submarin

Imaginile cu testul nord-coreean de lansare a unei rachete balistice de pe un submarin difuzate de Phenian la două zile după ce a anunțat efectuarea celui de al patrulea test nuclear al țării au fost trucate, potrivit unei analize a unui think tank cu sediul în California, relatează Reuters.

Încălcând o rezoluție a ONU, Phenianul a anunțat că dispune de tehnologie care i-ar permite să lanseze o rachetă cu un focos nuclear de pe un submarin, deși experții și analiza asupra imaginilor pun sub semnul îndoielii această afirmație.

Televiziunea de stat nord-coreeană a difuzat vineri imagini cu ultimul test efectuat, despre care susține că a avut loc în decembrie. Spre deosebire de un test precedent din mai, acesta nu a fost anunțat la momentul respectiv.

'Racheta a fost lansată, a început să se aprindă, dar apoi a înregistrat un eșec catastrofal', a declarat Melissa Hanham, cercetător asociat la James Martin Centre for Nonproliferation Studies (CNS) din cadrul Institutului Middlebury din California.

Armata Coreii de Sud a anunțat sâmbătă că Coreea de Nord pare să fi modificat înregistrarea video, introducând imagini din timpul unui test cu o rachetă Scud din 2014, deși un oficial a declarat pentru Reuters că tehnologia de lansare este posibil să se fi ameliorat de la testul din mai.

Analiza CNS arată două cadre din înregistrarea difuzată de televiziunea de stat nord-coreeană în care se vede cum flăcările cuprind racheta și mici părți din ea se desprind.

'Coreea de Nord a manipulat masiv înregistrarea video pentru a acoperi acest fapt', a menționat Hanham într-un e-mail. 'Au folosit diverse unghiuri ale camerelor și montajul pentru a părea că au fost mai multe lansări succesive, dar dacă analizezi cadru cu cadru îți poți da seama că a fost un singur eveniment', a mai spus Melissa Hanham.

Propagandiștii din Coreea de Nord au folosit tehnici rudimentare de montaj pentru a introduce imagini mai vechi de la un test cu rachetă și de la o lansare a unei rachete Scud, susțin experții care au analizat înregistrarea.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale