Douăsprezece persoane au fost rănite într-un accident la metroul din Roma

Douăsprezece persoane au fost rănite într-un accident la metroul din Roma

Douăsprezece persoane au fost rănite vineri într-un accident în care au fost implicate două trenuri de metrou la Roma, potrivit DPA.

Accidentul s-a produs pe linia B a rețelei de metrou a capitalei italiene, în apropierea stației Eur Palasport, a anunțat compania de transport Atac. Transportul pe această linie a fost întrerupt și pentru preluarea călătorilor a fost creată o linie specială de autobuz.

''Douăsprezece persoane au fost rănite, dar nu este 'cod roșu' pentru niciuna dintre ele. Trebuie să vedem acum ce s-a întâmplat. A fost cu siguranță vorba de o eroare umană'', a declarat pentru agenția italiană ANSA șeful serviciilor de transport public din Roma, Guido Improta.

Potrivit ABC News, care citează Associated Press, Improta a adăugat că cele două trenuri mergeau în aceeași direcție cu o viteză de cel mult 30 km/h. "Se pare că trenul care a venit din spate nu a ținut cont de semnalele privind viteza, care trebuie să fie respectate, a precizat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...