Elveţienii au respins prin referendum înfiinţarea unei case unice de asigurări de sănătate

Elveţienii au respins prin referendum înfiinţarea unei case unice de asigurări de sănătate

Elveţienii au refuzat duminică să îşi bulverseze sistemul de asigurări de sănătate, într-un referendum organizat la cererea oponenţilor sistemului actual.

Astfel, 61,8 % dintre elveţieni au spus "nu" înfiinţării unei case unice publice de asigurări de sănătate, potrivit rezultatelor definitive ale referendumului organizat duminică în Elveţia.

Pentru adoptarea textului, era necesară o dublă majoritate: majoritatea votanţilor şi majoritatea celor 26 de cantoane care formează Elveţia.

Casa unică, o iniţiativă lansată de stânga în Elveţia, ar fi înlocuit cele aproximativ 60 de case de asigurări de sănătate private, acuzate că îi costă prea mult pe asiguraţi.

Casele de asigurări de sănătate private s-au opus textului şi au salutat rezultatul referendumului. "Populaţia nu doreşte înfiinţarea unei case unice de asigurări de sănătate", a declarat Asociaţia elveţiană pentru Asigurări (ASA), care a adăugat că sistemul elveţian de sănătate "este unul dintre cele mai bune şi mai performante din lume".

Sistemul actual de asigurări de sănătate din Elveţia prevede că fiecare rezident în ţară trebuie să dispună de o asigurare de sănătate de bază la una dintre cele 61 de companii de asigurări, care îşi dispută clienţii.

Într-o ţară unde salariul mediu net este de 4.950 de franci elveţieni (4.100 de euro), cotizaţiile pe care trebuie să le plătească membrii în fiecare lună se ridică la aproximativ 400 de franci elveţieni de persoană.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”