Elveţienii votează dacă vor să aibă cel mai mare salariu minim din lume

Elveţienii votează dacă vor să aibă cel mai mare salariu minim din lume

Astfel, dacă o asemenea măsură ar fi aprobată, angajatorii din Elveţia ar fi obligaţi să plătească lucratorilor un salariu minim lunar de circa 4.000 de franci elveţieni (4.470 de dolari, 3.300 euro), ceea ce ar reprezenta un venit anual de circa 53.000 de dolari (39.000 euro).

Sindicatele susţin că un salariu minim este necesar să fie stabilit prin lege din cauza costurilor de trai foarte ridicate din marile oraşe elveţiene, precum Geneva sau Zurich.

La începutul acestei luni, zeci de mii de muncitori au protestat în ambele oraşe şi au cerut stabilirea unui nivel minim de salarizare. Angajaţii şi-au arătat indignarea asupra faptului că în Germania sau Franţa există stabilit un salariu minim, pe când în ţara lor, nu.

Conform unor sondaje realizate recent, circa 64% dintre cetăţenii elveţieni cu drept de vot sunt împotriva unei asemenea măsuri, deoarece le este teamă că se vor confrunta cu un nou val de imigranţi, precum şi cu o creştere a şomajului.

Florinda Pereria, care lucrează ca menajeră în Geneva, declară pentru postul BBC că îi este imposibil să supravieţuiască cu mai puţin de 4.000 de franci (3.300 euro) pe lună.

„Chiriile sunt astronomice, asigurarea de sănătate este foarte scumpă, alimentele la fel. Lucrez între 60 şi 70 de ore pe săptămână pentru a ajunge la 4.000 de franci, şi mă descurc greu. E aproape sclavie”, spune Florinda Pereria.

Studii recente au arătat că în rândul oamenilor care fac apel la ajutoarele sociale din Elveţia, un număr semnificativ dintre ei au un loc de muncă, însă venitul le este insuficient. Acesta a fost elementul-cheie din campania derulată de sindicate în vederea acordării unui salariu minim. Ele susţin că protecţia socială din Elveţia este obligată să subvenţioneze companiile care refuză să plăteasca un salariu decent.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri elveţieni susţin că stabilirea unui venit minim lunar ar putea crea un şomaj mai mare.

„Cred că este o capcană pentru angajaţi, cât şi pentru companiile mici din Elveţia. Studiile arată că un salariu minim poate duce la o majorare a şomajului şi a sărăciei. Iar pentru companiile mici, un astfel de salariu minim garantat ar fi extrem de problematic”, susţine Cristina Gaggini, directorul Asociaţiei elveţiene de afaceri, Economiesuisse.

Ministrul Economiei din cantonul Vaud, Philippe Leuba, a declarat recent că este mai bine ca un tânăr să câştige 3.600 de franci pe lună decât să fie şomer, din cauză că angajatorul său nu îşi va permite să îi ofere un salariu mai mare.

În cazul în care referendmul va fi aprobat, salariul minim din Elveţia ar urma să fie de 22 de franci (18 euro) pe oră, cu aproape 10 euro mai mult decât în alte state din Europa. De exemplu, în Franţa,

salariul minim pe oră este de 9,40 de euro, în Spania este de cinci euro, iar în Germania, începând din 2015, va fi de circa opt euro pe oră.

În cadrul Uniunii Europene, 21 din 28 de state membre au stabilit prin lege un salariu minim garantat.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...