Germania ar putea primi până la 1,5 milioane de imigranți în 2015 (Bild)

Germania ar putea primi până la 1,5 milioane de imigranți în 2015 (Bild)

Germania ar putea primi până la 1,5 milioane de imigranți în 2015, o cifră cu mult mai mare decât cele avansate până acum de guvern, relatează luni cotidianul german popular Bild, care citează un 'document confidențial', potrivit AFP.

Până acum, Germania se aștepta să primească între 800.000 și un milion de imigranți în 2015, ceea ce ar fi constituit deja un record pentru ea și pentru Europa.

Însă, conform unui 'document confidențial' citat de Bild, autoritățile estimează că Germania ar putea primi în următoarele trei luni 920.000 de noi imigranți, ceea ce ar ridica previziunile la 1,5 milioane de persoane pentru întreg anul 2015.

"Presiunea migrației va crește în continuare. Pentru al patrulea trimestru, estimăm între 7.000 și 10.000 de intrări ilegale pe zi", conform unor fragmente din acest document, a cărui origine nu este precizată de Bild.

"Această cifră semnificativă de solicitanți de azil riscă să devină o povară extremă pentru landurile și localitățile" din Germania, conform documentului, care menționează 'un risc de prăbușire a aprovizionării'.

Fiecare imigrant care primește statutul de refugiat și, prin urmare, obține azil în Germania are dreptul de a-și aduce și familia, reamintește Bild. Conform documentului citat, fiecare refugiat ar putea aduce astfel 'în medie de la patru la opt' rude în Germania.

Astfel, din octombrie până în decembrie și pe baza cifrei provizorii de 920.000 de imigranți, circa "7,36 milioane de persoane" ar putea primi dreptul de azil în Germania prin intermediul procesului de reîntregire a familiei, mai notează documentul.

De mai multe luni, Germania se confruntă cu un aflux record de imigranți. Potrivit Ministerului de Interne din landul Bavaria, principalul punct de intrare în Germania pentru imigranți, între 270.000 și 280.000 de solicitanți de azil au ajuns în țară numai în cursul lunii septembrie, mai mulți decât pe întreg anul 2014. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Pesedistul Tudorache, îngropat de procurorii DNA! Încă un dosar! Intră în horă și avocata lui Dragn…

2 Nu, nu este fundația unui bloc, este cavoul lui Videanu de la Bellu!

3 Citiți asta! / Un caz-școală de Mafie politico-judiciară!

4 Cum au traversat avioanele lui Putin România în drum spre Geneva și de ce au fost flancate de două avioane ame…

5 Pensii speciale de jurnalişti pentru generalul Pavel Abraham, meteorologul Romica Jurcă sau colonelul Mircea …