Imigranții care traversează Mediterana ar trebui trimiși înapoi (ministrul britanic de interne)

Imigranții care traversează Mediterana ar trebui trimiși înapoi (ministrul britanic de interne)

Imigranții care traversează Marea Mediterană pentru a încerca să ajungă în Europa ar trebui trimiși înapoi, este de părere ministrul britanic de interne, Theresa May, într-un articol semnat miercuri în paginile cotidianului Times, potrivit AFP.

Această luare de poziție intervine într-un moment în care Comisia Europeană urmează să dezvăluie în aceeași zi un plan de acțiune pentru a face față valului tot mai mare de imigranți care sosesc pe Marea Mediterană. Măsura cea mai contestată este introducerea cotelor obligatorii pentru repartizarea între țările europene a custodiei celor care pot beneficia de statutul de refugiați.

Principiul cotelor, cerut de Italia, este susținut de Germania și Franța, dar Londra și Budapesta, în special, i se opun. În plus, o asemenea redistribuire nu va putea fi impusă Marii Britanii, Irlandei și Danemarcei, pentru că aceste trei țări nu participă la legislația privind azilul și imigrația.

Pentru ministrul Theresa May, care vineri a fost reconfirmată la Interne de premierul David Cameron, introducerea cotelor nu va face decât să încurajeze aceste traversări periculoase.

"UE ar trebui să acționeze pentru înființarea unor centre de primire în Africa de Nord, cu un program activ de repatriere", a scris ea.

"Sunt în dezacord cu sugestia" șefei diplomației UE, Federica Mogherini, potrivit căreia "niciun refugiat sau imigrant interceptat pe mare să nu fie trimis înapoi împotriva voinței sale".

"O astfel de abordare nu poate decât să favorizeze traversarea Mediteranei și să încurajeze mai multe persoane să își pună viața în pericol", a adăugat ea.

Autoritățile europene încearcă să răspundă la problema zecilor de mii de imigranți care se lansează în fiecare an în traversare de pe coastele africane.

Îngrijirea refugiaților veniți din terțe state se face pentru moment pe bază de voluntariat.

Aproximativ 1.800 de persoane și-au pierdut viața în naufragii de la începutul anului, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație.

Europa insistă să pună în aplicare o operațiune militară, controversată, mai scrie AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria