Imran Khan, playboy-ul din Pakistan care vrea să ajungă premier

Imran Khan, playboy-ul din Pakistan care vrea să ajungă premier

Săptămâna trecută, Imran Khan a organizat în capitala Pakistanului unul dintre cele mai mari proteste faţa de actualul guvern condus de Nawaz Sharif. Mii de demonstranţi au parcurs cu autobuzele mai bine de 300 de kilometri din Lahore până pe străzile din Islamabad pentru a cere schimbarea Executivului. Imran Khan i-a solicitat prim-ministrului actual să demisioneze în urma acuzaţiilor de fraudă electorală din cadrul alegerilor naţionale de anul trecut.

După o carieră sportivă de aproape două decenii în cricket, Imran Khan decide să fondeze în anul 1996 partidul „Mişcarea pentru Justiţie”, reuşind un an mai târziu să obţină 35 de locuri în parlamentul pakistanez. Pe lângă sport şi politică, Imran Khan este şi un cunoscut filantrop.

Contracandidatul său este un cleric moderat, originar din Canada, Tahirul Qadri, care a organizat la rândul său un protest anti-guvernamental în paralel cu cel iniţiat de Imran Khan. Cu toate acestea, fostul jucător de cricket consideră că el ar trebui să fie votat de aproape cei 180 de milioane de locuitori ai Pakistanului, pentru a putea scăpa ţara de ceea ce el numeşte o „monarhie coruptă a lui Sharif” şi pentru a crea un „nou Pakistan”.

„Oamenii vor veni alături de mine, deoarece există o ură tot mai mare faţă de Sharifs. Există o presiune tot mai mare asupra mea să preiau conducerea. Oamenii s-au săturat de cei care întrerup furnizarea cu energie electrică şi de cei care nu sunt în stare să se ocupe de economie”, spunea Imran Khan înainte de organizarea protestelor, pentru „Financial Times”.

Mai mult decât atât, Imran Khan nu s-a ferit să le ceară cetăţenilor pakistanezi să nu mai plătească facturile la utilităţi. Tot el a comparat actualele proteste din Islamabad cu cele organizate în 2011 în Piaţa Thrir (Cairo), atunci când a fost înlăturat de la putere preşedintele Hosni Mubarak.

Pentru mulţi pakistanezi din clasa de mijloc, istoria sportivă a lui Imran Khan, precum şi educaţia primită la Oxford reprezintă o serie de elemente care i-ar putea aduce voturi substanţiale. Cu toate acestea, el provine din acelaşi mediu privilegiat precum contracandidaţii săi, ceea ce îi va crea dificultăţi în a se diferenţia.

Imran Khan este un personaj atipic în lumea politică pakistaneză şi când vine vorba de discursuri. Pe lângă mesajele sale împotriva corupţiei, care i-au adus destul de multă simpatie, fostul jucător de cricket promitea în campania electorală pentru alegerile parlamentare că va doborî dronele americane care vizează talibanii.

Criticii lui Imran Khan afirmă că fostul „playboy” s-a transformat acum într-un musulman devotat, incapabil să recunoască pericolele extremismului sunnit. „De ce se află Imran Khan în stradă astăzi? Pentru că peste cinci ani oricum nu ar mai avea ce să arate”, spune un cercetător în ştiinţe politice contactat de FT.

Mai mult decât atat, criticii lui Imran Khan sugerează că acesta ar fi manipulat de diverşi generali care au interesul de a-i eroda imaginea lui Nawaz Sharif, primul premier ales democratic în această ţară.

„Vanitatea lui Imran Khan este mai mare decât orice viziune a sa”, spune Husain Haqqani, fost ambasador pakistanez în SUA. Chiar dacă Imran Khan îşi doreşte să ajungă premier, actualul guvern pakistanez este la putere de doar 15 luni. Indiferent dacă sprijinul politic pentru Nawaz Sharif este sau nu în scădere, s-ar putea ca Imran Khan să nu fie cel care îi va lua locul, din simplul motiv că şi-a lansat candidatura cu un an prea devreme, mai scriu cei de la „Financial Times”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...