Kievul susţine că a capturat două blindate ale armatei ruse în estul Ucrainei. REACŢIA Moscovei

Kievul susţine că a capturat două blindate ale armatei ruse în estul Ucrainei. REACŢIA Moscovei

Kievul a afirmat joi că a capturat două blindate aparţinând unei divizii aeropurtate a armatei ruse, în timpul confruntărilor din jurul bastionului separatist Lugansk, precum şi documente care certifică apartenenţa lor, fără a prezenta însă dovezi pentru moment.

Kievul susţine că a capturat două blindate ale armatei ruse în estul Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În luptele din apropiere de Lugansk, soldaţii ucraineni au capturat două blindate ale diviziei aeropurtate din Pskov, Rusia. În unul dintre vehicule, am găsit o serie de documente: permise de conducere şi documente militare", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

"Personalul şi vehiculele aparţin unităţii militare 74268 a primei companii de paraşutişti din cadrul forţelor aeropurtate din Pskov", din nord-vestul Rusiei, a adăugat el. Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene a afirmat, fără alte precizări, că echipajul blindatelor a părăsit vehiculele.

Dacă aceste informaţii se vor confirma, atunci se poate vorbi despre prima dovadă privind implicarea forţelor regulate ruse în conflictul din estul Ucrainei. Rusia este acuzată de Kiev şi de alte ţări occidentale că ar permite tranzitarea de arme şi de combatanţi pe la frontiera sa, acuzaţie dezminţită în mai multe rânduri de Moscova.

Un jurnalist de la postul privat de televiziune ucrainean Inter a postat pe Facebook mai multe fotografii cu documentele care ar fi fost confiscate din cele două blindate, în care se observă un paşaport rusesc, carduri, o asigurare de sănătate şi un carnet de paraşutist.

"Este dificil de înţeles de ce era transportată o asemenea bibliotecă într-un blindat", a răspuns, ironic, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, dezminţind capturarea celor două blindate.

"Toate documentele care ar fi fost găsite în aceste blindate sunt acte vechi care nu mai sunt utilizate de aproape cinci ani", a adăugat el. "În seria dezvăluirilor zilnice referitoare la prezenţa rusă pe teritoriul Ucrainei, aceasta este deja cea de-a 1001 dovadă. Cel mai probabil, următoarea dovadă incontestabilă va fi captura unui Kalaşnikov sau a unei grenade, însoţită de jurnale personale ale unui pretins soldat rus", a mai afirmat, cu ironie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro