Laptopul premierului belgian, care ar conţine informaţii sensibile, a fost furat

Laptopul premierului belgian, care ar conţine informaţii sensibile, a fost furat

Laptopul premierului belgian Elio Di Rupo, care conţinea informaţii sensibile referitoare la familia regală, precum şi documente privind politica internă belgiană, a fost furat, luni, din maşina oficială, a dezvăluit, joi, presa locală, relatează postul de televiziune RTL, în pagina online.

Elio Di Rupo (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Este vorba în principal de câteva note şi documente personale de serviciu şi nu, aşa cum a relatat presa, secrete de stat sau informaţii clasificate. De altfel, acestea sunt folosite conform legii. În plus, laptopul premierului era securizat", a precizat Thomas Mels, reprezentant al biroului de presă al premierului belgian.

Potrivit RTL, furtul a avut loc când premierul Elio Di Rupo s-a deplasat la o sală de fitness din Bruxelles, după ce a plecat de la Comisia Europeană. Şoferul premierului belgian a lăsat maşina nesupravegheată şi a intrat într-o librărie din apropiere. În acest timp, hoţii au forţat o uşă şi au spart geamurile maşinii pentru a lua lucrurile aflate în portbagaj.

Premierul Elio Di Rupo şi şoferul s-au prezentat pentru declaraţii la poliţia locală din Bruxelles.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...