Lufthansa anulează 3.800 de zboruri miercuri, joi şi vineri, din cauza unei greve a piloţilor

Lufthansa anulează 3.800 de zboruri miercuri, joi şi vineri, din cauza unei greve a piloţilor

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat luni anularea a 3.800 de zboruri începând de miercuri şi până vineri, din cauza unei greve a piloţilor în aceste trei zile, pe fondul unor negocieri salariale.

Lufthansa anulează 3.800 de zboruri miercuri, joi şi vineri, din cauza unei greve a piloţilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Din cauza grevei anunţate de către Sindicatul piloţilor Cockpit la Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings, aproximativ 3.800 de zboruri vor fi anulate miercuri, joi şi vineri", a anunţat Lufthansa într-un comunicat.

În total, 425.000 de pasageri sunt vizaţi de aceste anulări, a precizat compania, adăugând că doar 500 de zboruri de scurt şi lung curier rămân programate în această perioadă.

Piloţii din cadrul filialelor sale Swiss, Austrian Airlines, Eurowings Lufthansa CityLine şi Air Dolomiti, dar şi cei din cadrul Brussels Airlines, din care deţine 45%, nu sunt vizate de grevă, iar Lufthansa preconizează că va utiliza cele mai mari avioane "acolo unde este posibil", pentru a transporta mai mulţi pasageri atât către Germania, cât şi în afara ţării.

Pentru a gestiona mai bine consecinţele acestei greve, compania a anunţat că va utiliza personal suplimentar la sol la Frankfurt şi Munchen, dar şi în centrele de primire.

Cockpit, care revendică 9.000 de membri la nivelul tuturor companiilor, a îndemnat piloţii să înceteze lucrul începând de miercuri, la ora locală 0.00 (joi, 1.00, ora României), şi până vineri, la ora locală 23.59 (0.59, or României), cerând creşteri salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor la sfârşitul carierei.

Sindicatul aşteaptă o participare "absolut puternică", a delarat vineri pentru AFP unul dintre purtătorii de cuvânt ai organizaţiei. El a refuzat să precizeze care este numărul de membri ai organizaţiei în rândul celor aproximativ 5.000 de piloţi angajaţi de către Lufthansa.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro