Macedonia a început să construiască un gard metalic la frontiera cu Grecia

Armata Macedoniei a început să construiască un gard metalic la frontiera cu Grecia, pe unde migranți se îndreaptă spre Europa de Vest, informează sâmbătă agenția de presă Reuters.

Soldații au început să înalțe panouri metalice și să desfășoare sârmă ghimpată, construind un gard asemeni celui care a fost ridicat la frontiera Ungariei cu Serbia și Croația pentru stăvilirea afluxului de migranți, relatează un jurnalist al Reuters de la fața locului.

Din 2015, ca urmare a escaladării conflictelor dintr-o serie de țări ale Orientului Mijlociu (OM), Asiei și Africii, a crescut numărul de refugiați care încearcă să ajungă din aceste regiuni în Europa. De la începutul acestui an, numărul de imigranți ilegali a depășit 378.000 și aproape 2.800 de oameni au murit în încercarea de a ajunge în Europa. Pe parcursul acestui an, în Italia au ajuns în jur de 121.000 de refugiați, în Grecia — 310.000, iar prin Macedonia și Serbia trec zilnic până la 5.000 de persoane, care se comasează la frontierele Austriei, Ungariei și Germaniei.

Sute de migranți marocani, algerieni și pakistanezi, blocați la frontiera dintre Grecia și Macedonia, au încercat joi să pătrundă cu forța pe teritoriul macedonean, fapt ce a condus la confruntări cu poliția. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, circa 70% dintre migranții care ajung la frontiera greco-macedoneană sunt sirieni sau irakieni. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Incredibil, în spitalul unde-a fost directoare șpăgăreasa PSD medicii trag la sorți cine să trateze pacienți c…

2 VIDEO Priviți cum este onorat şeful diviziei antiterorism din Garda Civilă din Spania, mort la 48 de ani de co…

3 Adolescentă de 16 ani, cea mai tânără victimă ucisă de coronavirus în Franţa: Avea o tuse mică, iar primele do…

4 Medic român din Elveția: Este greu să te protejezi, indiferent de țara în care ești. În Geneva nu se mai găseș…

5 Fiică de medici români infectați cu COVID-19: „Şi-au făcut rost de medicamente, din mână în mână, şi le admini…

recomandări

Te ia DNA: Laura Corina Georgescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul asta zboară printr-un munte într-o cascadorie la limită