MB: Poliția londoneză acordă un termen de două săptămâni pentru predarea armelor deținute ilegal

MB: Poliția londoneză acordă un termen de două săptămâni pentru predarea armelor deținute ilegal

Poliția londoneză a anunțat vineri un termen de două săptămâni pentru predarea armele de foc deținute ilegal, anunț ce intervine la o săptămână de la atentatele de la Paris, relatează AFP. 'Persoanele care dețin astfel de arme vor putea să le depună începând de luni 23 noiembrie, 7.00 GMT până duminică 6 decembrie, 23.00 GMT. Această măsură va crea o posibilitate pentru londonezi de a preda în deplină securitate arme de foc, arme artizanale și muniții, aducându-le la un post de poliție', a anunțat poliția, potrivit unui comunicat.

Cei care participă la operațiune pot rămâne în anonimat și nu vor fi urmăriți pentru deținere ilegală de arme de foc. Totuși, fiecare armă va fi examinată de ofițeri și unele arme ar putea putea face obiectul unei examinări criminalistice.

'Le cerem londonezilor să predea armele de foc și armele factice pentru a evita ca ele să cadă în mâini nepotrivite', a declarat comisarul Stephen Clayman, potrivit comunicatului, explicând că acestea, în contextul actual, pot provoca stare de panică.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 37 de violuri, 3 morți, 87 de magazine și 1500 de case devastate / Bilanțul primei zile de ocupație în Alba a „e…

2 Poate cea mai frumoasă femeie din România...

3 De citit!

4 Fenomen straniu în SUA

5 Informație / Din 2015, CIA antrenează în secret forțele speciale ucrainiene „să ucidă ruși” în cazul unei invazi…