Mii de persoane au comemorat cinci ani de la cutremurul din oraşul italian L'Aquila

Mii de persoane au comemorat cinci ani de la cutremurul din oraşul italian L'Aquila

Risc Seismic

Mii de persoane au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un marş cu torţe în oraşul L'Aquila, în centrul Italiei, marcând cinci ani de la cutremurul care s-a soldat cu 309 morţi.

Mii de persoane au comemorat cinci ani de la cutremurul din oraşul italian L'Aquila 9Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Ceremonia a început sâmbătă către ora 21.00 GMT (duminică, 0.00, ora României) cu un marş, organizat de către diverse comitete ale familiilor victimelor, şi s-a încheiat duminică, imediat după ora 1.32 GMT (4.32, ora României), ora la care a avut loc cutremurul în acest oraş medieval, scrie presa.

O slujbă religioasă, oficiată imediat după miezul nopţii, şi comemorarea s-au încheiat cu tragerea de 309 ori a clopotelor din oraş, în memoria victimelor.

Diverse ceremonii publice au avut loc, iar orchestra Poliţiei Naţionale italiene urmează să susţină un concert duminică după-amiaza.

Oraşul medieval L'Aquila şi satele vecine au fost afectate pe 6 aprilie 2009 de un cutremur cu magnitudinea de 6,3, care s-a soldat cu 309 morţi şi a provocat surparea a numeroase clădiri.

Reconstrucţia oraşului, evaluată la suma de şapte miliarde de dolari, a înregistrat o întârziere importantă, din cauza problemelor birocratice. După cinci ani de la cutremur, numeroase imobile, în principal în centrul istoric, nelocuit, sunt susţinute în continuare de schele.

"După cutremur, în L'Aquila au fost deplasate 75.000 de persoane, dintre care 46.000 s-au reîntors acasă, iar alte 19.000 sunt cazate în mod decent", a declarat vineri primarul oraşului, Massimo Cialente.

"Însă, potrivit unui sondaj recent, 78% din populaţie spune că se trăieşte rău în L'Aquila, iar 63% apreciază că situaţia s-a înrăutăţit în comparaţie cu anul trecut", a continuat primarul.

"Aceste date sunt în contradicţie cu faptul că două treimi din populaţie s-a întors în case, care sunt de-acum noi şi sigure. Acest lucru înseamnă că oamenii se vor simţi rău atât timp cât centrul istoric, inima oraşului, locul identităţii unei comunităţii, nu va fi reconstruit", a conchis el.

Sursa: mediafax.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria