NATO a revenit la "instinctele" din timpul Războiului Rece în relaţia cu Rusia, ironizează Moscova

NATO a revenit la "instinctele" din timpul Războiului Rece în relaţia cu Rusia, ironizează Moscova

NATO a revenit la "instinctele" din timpul Războiului Rece, însă, în 2008, după Războiul din Georgia, tensiunile au durat doar câteva luni, ironizează oficiali ruşi în mesaje postate pe Twitter după ce Alianţa Nord-Atlantică şi-a suspendat cooperarea cu Moscova.

NATO a revenit la "instinctele" din timpul Războiului Rece în relaţia cu Rusia, ironizează Moscova (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"NATO a hotărât să blocheze cooperarea cu Rusia până în iunie. Iar acest lucru a fost anunţat de 1 aprilie", ziua păcălelor, a scris Dmitri Rogozin, vicepremierul rus însărcinat cu coordonarea complexului militaro-industrial, fost ambasador la Alianţa Nord-Atlantică.

"Ultima dată (în 2008), s-au blocat timp de trei luni, iar până în decembrie s-au deblocat. Asta înseamnă că este război rece, ei îngheaţă", a continuat oficialul, care figurează pe listele cu persoane vizate de sancţiuni ţintite - constând în blocarea averilor şi impunearea unor interdicţii de călătorie - ale Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE).

"Instincte de bază din timpul Războiului Rece s-au trezit la NATO şi sunt alimentate de retorica «Alianţa (Nord-Atlantică) este în pericol!»", a scris actualul reprezentant rus la NATO Aleksandr Gruşko, într-un mesaj în engleză postat pe contul de Twitter al reprezentanţei.

"Contribuabilii se pare că-şi vor deschide portofelele pentru a finanţa jocuri militare", adaugă el în acest mesaj.

NATO şi-a suspendat marţi, la Bruxelles, cooperarea civilă şi militară cu Rusia, ca reacţie faţă de anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova.

Alianţa Nord-Atlantică s-a declarat "pregătită" să adopte măsurile necesare în vederea contracarării oricărei ameninţări cu o agresiune, răspunzând îngrijorărilor Poloniei şi statlor baltice.

Această escaladare între Rusia şi Occident este fără precedent de la Războiul Rece.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro