Nedumerit că agresivitatea sexualității sale nu este înțeleasă, Dominique Strauss-Kahn și-a ieșit din fire la tribunal

Nedumerit că agresivitatea sexualității sale nu este înțeleasă, Dominique Strauss-Kahn și-a ieșit din fire la tribunal

Fostul director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn (DSK), și-a ieșit din fire miercuri în fața instanței care îl judecă pentru 'proxenetism agravat', el acuzând judecătorii că încearcă să folosească agresivitatea sexualității sale ca dovadă împotriva lui, consemnează AFP.

'Absurd!', 'Logică greșită!', 'Încep să nu mai suport!', s-a indignat fostul politician francez în cea de-a doua zi a audierilor la acest proces desfășurat la Lille, în nordul Franței, unul dintre orașele unde oameni de afaceri prieteni cu DSK organizau petreceri la care se desfășurau orgii sexuale cu prostituate.

După ce două dintre tinere au insistat pe caracterul brutal al raporturilor sexuale pe care le-au avut cu DSK, acesta s-a apărat cu argumentul că nu poate fi acuzat de 'practici deviante', pentru că așa ceva nu mai există în dreptul francez.

De altfel, audierile de miercuri au permis aflarea de noi detalii despre aventurile sexuale ale lui DSK. Astfel, una dintre prostituatele audiate — o dansatoare erotică prezentată cu numele de 'Jade' și care a venit la proces cu o perucă pe cap pentru a nu fi recunoscută — a povestit cu ochii în lacrimi că o seară începută într-un club de swingeri din Bruxelles s-a încheiat într-o cameră de hotel, unde DSK a sodomizat-o. 'De fiecare dată când îi văd poza, revăd acel moment care mă răvășește în interior', spune ea.

'Nu mi-am dat seama (de suferința ei) și îmi pare rău', a reacționat DSK la cele auzite. 'Probabil că sexualitatea mea e mai aspră', dar 'dacă unele femei nu o apreciază, este dreptul lor, indiferent că sunt sau nu prostituate', a continuat cel care a fost odată considerat favorit al scrutinului pentru președinția Franței din anul 2012.

'Jade' a povestit mai departe că DSK a adus-o la sediul FMI din Washington, pe vremea când el conducea instituția financiară internațională, și a prezentat-o drept 'secretară'. În timpul audierilor de miercuri a mai fost evocată încă o călătorie făcută de trei 'escorte' în capitala americană în anul 2010.

La fel cum a procedat până acum, DSK a continuat să susțină ferm că nu știa că tinerele întâlnite la respectivele petreceri erau prostituate, deși ele afirmă contrariul. Fostul director al FMI va avea joi de înfruntat ultima zi de audieri în acest proces ce i-ar putea aduce 10 ani de închisoare și o amendă de 1,5 milioane de euro. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”