Numărul automobiliştilor din China a depăşit 300 de milioane, aproape cât populaţia SUA

Numărul automobiliştilor din China a depăşit 300 de milioane, fiind aproape cât populaţia de 319 milioane de persoane a Statelor Unite, dar cu toate acestea doi din trei adulţi din China încă nu deţin permis de conducere, relatează Bloomberg.

În numai patru ani, numărul şoferilor din China a crescut cu 100 de milioane, iar numărul vehiculelor depăşeşte 1 milion în 35 dintre oraşele acestei ţări. În centre urbane importante, precum Beijing şi Shenzhen, acest număr este de două ori mai mare, potrivit datelor Ministerului Siguranţei Publice, citate de Bloomberg.

Creşterea numărului de automobilişti va mări cererea de vehicule, sporind problemele în oraşele afectate deja de poluare şi aglomeraţie.

Ministerul a anunţat în această săptămână că vrea să faciliteze obţinerea carnetelor de conducere prin eliminarea obligativităţii frecventării de cursuri în acest sens.

"Aglomeraţia în trafic este deja o problemă, în special în marile metropole. Guvernul încearcă deja să rezolve problemele de poluare", a declarat Lin Huaibin, analist la IHS Automotive în Shanghai.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor de Automobile din China, vânzările auto ar putea atinge în acest an circa 23 de milioane de noi vehicule.

Oraşe precum Beijing, Shanghai şi Hangzhou au limitat numărul de automobile noi, în cadrul măsurilor de reducere a emisiilor poluante.

Chiar dacă numărul automobiliştilor a crescut, cel al accidentelor grave a scăzut, potrivit ministerului. Decesele cauzate de viteza excesivă au scăzut cu 36% în ultimii doi ani, iar cele provocate de şoferii aflaţi în stare de ebrietate s-au redus cu 39%.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 Mesajul lui Sebastian Lăzăroiu pentru cei care cer dezbatere cu Dăncilă: Rușine!

4 Hopa, lui Caramitru i-a revenit mintea la cap! Credem că a scris cea mai bună analiză făcută până acum

5 Excepțional text scris de Marian Godină despre „dezbaterea” cu Dăncilă! Cei care strigă isteric „vrem confrunt…

recomandări

Te ia DNA: Mircea Dușa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan