Numărul combatanţilor Statului Islamic a depăşit 50.000

Numărul combatanţilor Statului Islamic a depăşit 50.000

Numărul combatanţilor grupării ultraradicale Statul Islamic (SI) implicaţi în Siria a depăşit 50.000, 6.000 dintre ei fiind recrutaţi doar în iulie, a anunţat marţi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Numărul combatanţilor Statului Islamic a depăşit 50.000 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Numărul combatanţilor islamişti mobilizaţi în Siria a depăşit 50.000, dintre care peste 20.000 nu sunt sirieni", a afirmat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO.

"Iulie a fost luna în care s-au făcut cele mai multe recrutări" de la apariţia acestei grupări în Siria, în 2013, cu peste 6.000 de noi combatanţi.

"Cel puţin 5.000 de combatanţi sirieni s-au alăturat taberelor SI la Rakka şi Alep (nord)", potrivit lui Abdel Rahmane, care precizează că 800 dintre ei sunt foşti rebeli, în timp ce alţii nu au purtat niciodată arme.

În războiul care devastează Siria, rebelii luptă atât împotriva regimului lui Bashar al-Assad, cât şi contra SI, care controlează teritorii vaste în Siria şi în Irak.

Pe lângă cei 5.000 de sirieni, SI a recrutat în iulie "aproape 1.100 străini, printre care ceceni, europeni, arabi, asiatici, dar şi musulmani din China", majoritatea veniţi prin Turcia, precizează directorul OSDO.

Acestora li s-au adăugat şi 200 de jihadişti care au părăsit rândurile Frontului al-Nusra, aripa siriană a Al-Qaida.

SI, gruparea extremistă care provoacă teroare în teritoriile pe care le controlează, este vizată de aproximativ zece zile de atacuri aeriene americane în nordul Irakului.

De asemenea, gruparea a fost vizată în ultimele zile în Siria de raiduri ale Forţelor Aeriene Siriene.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”