Patru pompieri, răniţi în timpul "Ice Bucket Challenge" la o universitate în SUA - VIDEO

Patru pompieri, răniţi în timpul "Ice Bucket Challenge" la o universitate în SUA - VIDEO

Patru pompieri din comitatul Taylor (Kentucky, centru) au fost răniţi, dintre care doi grav, joi, în timp ce ajutau studenţi să participe la o provocare a găleţii cu gheaţă - "Ice Bucket Challenge" - în scopuri caritabile, care s-a extins aproape în toată lumea.

Patru pompieri, răniţi în timpul "Ice Bucket Challenge" la o universitate în SUA

Pompierii, aflaţi în nacela vehicului lor, au fost atinşi de un arc electric provenind de la o linie de înaltă tensiune aflată în apropierea campusului Universităţii din Campbellsville, au anunţat autorităţile din oraş într-o conferinţă de presă.

Pompierii ajutau o fanfară universitară să participe la "provocare", pe un teren de sport al universităţii.

Doi pompieri au fost răniţi grav, iar ceilalţi doi au putut să coboare din nacelă, după care au fost spitalizaţi.

Preşedintele universităţii, Michael Carter, şi-a exprimat "simpatia" şi a spus că se roagă pentru pompierii răniţi, într-un mesaj postat pe contul de Twitter @campbellsvilleU.

Niciun student nu a fost rănit, a precizat el.

"Ice Bucket Challenge", care a devenit un fenomen mondial cu ajutorul reţelelor de socializare, constă în turnarea unei găleţi cu apă cu gheaţă pe cap sau o donaţie, iar de cele mai multe ori ambele, către Asociaţia ALS care luptă împotriva sclerozei laterale amiotrofice, o maladie neurodegenerativă cunoscută şi sub numele de boala Charcot sau boala Lou Gehrig.

Numeroase celebrităţi, de la fostul preşedinte George W. Bush şi până la cântăreţul Justin Bieber ori fondatorul Microsoft Bill Gates au contribuit la această cauză.

Asociaţia a anunţat joi că a primit donaţii în valoare de 41,8 milioane de dolari începând de la 29 iulie şi până la 21 august. În aceeaşi perioadă a anului trecut, suma donată a fost de 2,1 milioane de dolari.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...