Petro Poroşenko este primit la Casa Albă într-o vizită cu un puternic caracter simbolic

Petro Poroşenko este primit la Casa Albă într-o vizită cu un puternic caracter simbolic

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, este primit ca oaspete de marcă, joi, la Washington, unde va susţine un discurs în Congres şi va avea o discuţie faţă în faţă cu preşedintele Barack Obama, dar vizita sa are puţine şanse să aducă noi angajamente.

Fostul om de afaceri în vârstă de 48 de ani ar urma să pledeze cu forţă pentru ca ţara sa să obţină un "statut special" de aliat non-membru NATO. "Contez pe sprijinul dumneavoastră", a declarat el, marţi, la Ottawa în faţa Parlamentului canadian, cu o zi înaintea primei sale vizite în Statele Unite de la alegerea sa la preşedinţie, la începutul lui iunie.

La două zile după ratificarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, viitorul Ucrainei rămâne încărcat de incertitudine după un conflict de cinci luni soldat cu aproximativ 2.900 de morţi şi peste jumătate de milioane de persoane strămutate. Armistiţiul semnat la 5 septembrie între Kiev şi rebelii proruşi rămâne fragil.

"Sunt bucuros să văd că partenerii noştri europeni şi americani înţeleg că ne luptăm nu numai pentru integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei, ci şi pentru securitatea mondială", sublinia vineri la Kiev Poroşenko, cerând o "nouă strategie în termeni de securitate".

Obama a reiterat de mai multe săptămâni că Statele Unite vor continua să ofere o asistenţă militară neletală şi formare armatei ucrainei, subliniind însă că Washingtonul nu intenţionează să recurgă la forţă în această ţară.

"NATO trebuie să îşi asume angajamente concrete pentru a ajuta Ucraina să modernizeze şi să îşi consolideze forţele de securitate", a pledat el la Tallinn, în Estonia, amintind că Ucraina nu face parte din Alianţa Nord-Atlantică, a cărei cartă prevede solidaritate între membri în caz de agresiune.

Casa Albă a rămas evazivă cu privire la eventualele anunţuri cu ocazia acestei vizite dar a sugerat clar că este vorba înainte de toate de trimiterea unui mesaj puternic.

Această întâlnire "este un simbol clar pentru toată lumea şi în special pentru poporul ucrainean", a subliniat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american.

Este acesta un mesaj adresat preşedintelui rus Vladimir Putin? "Fotografia lui Poroşenko aşezat în Biroul Oval va valora cât 1.000 de cuvinte, indiferent că vor fi spuse în engleză sau rusă", a răspuns el.

Aşteptat la Casa Albă la începutul după-amiezii, Poroşenko, ce vorbeşte fluent engleza, îşi va începe ziua la Washington printr-un discurs solemn susţinut în faţa Congresului reunit (Camera Reprezentanţilor şi Senatul).

Doar liderii ţărilor aliate cele mai apropiate de Statele Unite au dreptul la această tribună. Ultimul a fost preşedintele sud-coreean Park Geun Hye, în mai 2013. În aprilie 2005, preşedintele ucrainean prooccidental Viktor Iuşcenko a primit această onoare. Congresmenii americani l-au ovaţionat la momentul respectiv.

"În termeni de simboluri, aceasta va fi o vizită importantă. În termeni de ajutor concret acordat Ucrainei, mult mai puţin", rezumă Eugene Rumer, de la Carnegie Endowment for International Peace, centru de reflecţie cu sediul la Washington.

Preşedintele ucrainean ar urma să formuleze şi o cerere de ajutor economic crescut pentru a face faţă perioadei foarte dificile pe care o traversează ţara sa, aflată în recesiune aproape neîntreruptă de doi ani şi cu o inflaţie de 19 la sută.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina