Poliția chineză a arestat un bărbat suspectat că a incendiat un autobuz, incident soldat cu 17 morți

Poliția chineză a arestat un bărbat suspectat că a incendiat un autobuz, incident soldat cu 17 morți

Poliția chineză a arestat un bărbat suspectat că a incendiat un autobuz marți, un incident în urma căruia 17 persoane și-au pierdut viața, a relatat media de stat, citate de Reuters. Flăcările au cuprins autobuzul în fața unui magazin de mobilă în regiunea Ningxia din nordul țării. Alte 32 de persoane au fost rănite.

Poliția 'l-a înconjurat și reținut' pe presupusul incendiator după ce a lansat o urmărire, a transmis ziarul oficial Cotidianul Poporului pe contul său de microblogging.

Poliția regională investighează incendiul. Media oficiale nu au menționat deocamdată posibilele motive.

Incendiile de autobuze nu sunt atât de neobișnuite în China, unde autoritățile au dat vina pe erorile de design auto în câteva astfel de cazuri recente. În 2013, un incendiu izbucnit la un autobuz, pus pe seama unui bărbat sinucigaș, a dus la moartea a 47 de persoane în orașul de coastă Xiamen.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria