Polonia dorește o prezență permanentă de trupe americane pe teritoriul său (ministrul apărării polonez)

Polonia militează pentru o prezență permanentă de trupe americane pe teritoriul său și se pregătește pentru aceasta, a declarat, marți, ministrul apărării din această țară, Tomasz Siemoniak, informează agenția de presă TASS.

'Încercăm să obținem acest lucru și vorbim despre aceasta. Pregătim condițiile pentru o prezență permanentă', a declarat ministrul polonez.

'Deocamdată, se acordă mare importanță prezenței prin rotație. Ne așteptăm ca anul acesta circa 10.000 de soldați aliați să ia parte la exerciții militare în Polonia. Trebuie să ne obișnuim cu prezența aliaților americani, care vor veni în Polonia', a adăugat Tomasz Siemoniak.

Potrivit ministrului apărării polonez, 'americanii au declarat că în Polonia și în Europa de Est ei își vor menține prezența militară atât timp cât va fi necesar'.

În prezent, pe teritoriul Poloniei trec coloane de transportatoare blindate americane cu însoțitori, care se întorc de la exerciții armate în Estonia și Lituania la o bază în Germania. Sunt planificate numeroase opriri și întâlniri cu populația civilă. Este planificat ca acest coloane să ajungă la baza din Germania în data de 1 aprilie.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Confirmare oficială / Dragnea și Tăriceanu au dat liber Ungariei să-și facă de cap în Transilvania!

2 Document / Așa arată jaful PSD! Guvernul Orban refuză plăți de aproape 150 milioane lei pentru proiecte PNDL făc…

3 Informație / Președintele pregătește din umbră o mutare care poate îngropa definitiv PSD

4 Judecați voi! O judecătoare care a scăpat ca prin minune de pușcărie se pensionează cu 16.000 de lei pe lună, …

5 Circoteca proastelor în PSD! Mazetele lui Dragnea se păruiesc în public!

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se comportă noul iPhone 6s când e scăpat pe jos