Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Povestea unei tinere care a scăpat din Coreea de Nord: Învăţam de mici despre Kim Jong-il că este Dumnezeu şi credeam

„Am locuit în Coreea de Nord în primii 15 ani din viaţa mea, crezând că Kim Jong-il este Dumnezeu. Nu m-am îndoit nicio clipă pentru că nu ştiam altceva. Nu îmi puteam imagina că există viaţă în afara regimului.

Era ca şi cum ai trăi în iad. Curentul se tăia des, mai tot timpul era întuneric. Nu existau mijloace de transport- pentru a ajunge undeva lumea trebuia să mergi pe jos. Totul era foarte murdar şi nimeni nu putea mânca nimic.

Nu erau condiţiile potrivite pentru viaţa unui om, dar nu mă gândeam la asta, cu atât mai puţin să mă plâng. Chiar dacă sufereai, trebuia să ridici în slăvi regimul în fiecare zi.

Trebuia să fiu foarte atentă cu ce gândesc, pentru că ştiam că Kim Jong-il putea să îmi citească gândurile. La fiecare două zile, mai dispărea cineva. Mama unui coleg de clasă a avut parte de o execuţie publică la care am fost nevoită să asist. Nu aveam de ales- erau informatori în tot cartierul.

Tatăl meu lucra pentru guvern, aşa că o perioadă viaţa a fost mai bună pentru mine în comparaţie cu a altora din Coreea de Nord. Dar tatăl meu a fost acuzat că a făcut ceva rău şi a fost trimis la închisoare trei ani. Vinovăţia lui a fost transferată şi asupra mea, astfel că şansa la orice fel de viitor în Coreea de Nord a dispărut complet. Nu mai puteam merge la universitate, iar familia mea a fost nevoită să se mute din Phenian într-un sat de lângă graniţa cu China.

După câţiva ani, tatăl meu s-a îmbolnăvit de cancer şi a ieşit din închisoare pentru tratament. Atunci am luat decizia de a pleca din Coreea de Nord.

Am traversat un râu îngheţat în mijlocul iernii pentru a ajunge în China. Eram foarte speriată, de frică să nu fiu împuşcată. Dacă cineva te prinde în timp ce încerci să scapi, eşti împuşcat direct.

Refugiaţii nord-coreeni nu sunt recunoscuţi în China aşa că trebuia să avem foarte mare grijă acolo. Părinţii mei aveau o mică sumă de bani cu ei, iar mama s-a angajat să spele vase. Eu nu vorbeam chineză deloc şi nici nu puteam spune vreun cuvânt în coreeană, pentru a nu risca să fiu deportată. Aşa că mă prefăceam că nu pot vorbi.

O mare parte a timpului o petreceam ascunsă în apartament. Dacă vedeam un poliţist, fugeam. Nu puteam lua trenul pentru că se verificau documentele. Mă simţeam îngrozitor.

Tatăl meu a murit de cancer în primul an, iar la scurt timp după ne-am epuizat toţi banii. Dar în această perioadă i-am întâlnit pe misionarii sud-coreeni. Ne-au spus că vom fi liberi în sfârşit doar dacă reuşim să ajungem în Coreea de Sud.

Nu voiam să trăim în China fără tata, dar nu aveam bani pentru a plăti călăuzele spre Coreea de Sud, aşa că ne-am cumpărat o busolă şi am mers pe jos de-a lungul graniţei dintre China şi Mongolia: prin deşert în plină iarnă. Odată ce am ajuns în Mongolia, am fost protejate. Nişte soldaţi au contactat oficialii sud-coreeni şi am fost acceptaţi ca refugiaţi.

În tot acest timp încă aveam creierul spălat şi credeam că Kim Jong –il îmi poate citi gândurile chiar şi atât de departe. Chiar dacă scăpasem, nu îmi permiteam să gândesc nimic rău despre regim.

Când am ajuns în Coreea de Sud, ne-au dus la un centru de educare pentru câteva luni. Am învăţat că Kim Jong-il este un dictator, dar încă eram relativ confuză când am plecat de acolo- nu trecuse suficient timp pentru a-mi schimba convingerile.

După ce am ieşit din centru, am cunoscut oameni noi, am început să studiez folosind internetul şi citind multe cărţi. Am învăţat despre socialism, comunism, capitalism. Învăţând lucruri noi am realizat în final adevărul. Mi-am dat seama că tot ce crezusem e o minciună. Nu fusesem o persoană reală- am fost creată de regim pentru a fi folosită de ei. Dacă ne ordonau să murim, aş fi murit pentru ei. Nu eram om- eram altceva. În mod cert, nu eram tratată ca un om. Nu ştiam ce înseamnă libertatea.

Ne-a luat trei ani să ne recuperăm după spălarea pe creier la care fusesem supuşi în Coreea de Nord.

Pentru mama mea a durat mai mult decât pentru mine. Când Kim Jong-il a murit, nu putea crede. Eram în Coreea de Sud şi mi-a spus: „nu poate să moară, el nu e om, e Dumnezeu“. A fost greu să înţelegem că este doar un om, dar am ajut-o pe mama să vadă adevărul.

Acum sunt studentă la universitatea şi studiez Relaţii Internaţionale. Mă simt o persoană complet diferită. Când eram în Coreea de Nord, nimeni nu m-a întrebat „ce gândeşti“, „ce vrei să faci în viitor“, „la ce visezi“? Acum am ambiţii, voinţă.

Sora mea mai mare a reuşit să scape recent şi a trecut şi prin centrul de educare. Simt că am aproape totul pentru că familia este cel mai important lucru fără mine.

Dar mai am şi alte rude încă captive în Coreea de Nord. Le e prea frică să fugă şi mi-e teamă pentru ei. Aş vrea să îi ajut. Este visul meu.“

Yeonmi Park 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Jigodiile prind curaj! Teodorovic către managerii de spitale: „Uitați de banii europeni, nu există bani europe…

2 PSD dă foc la țară? Ondine Gherguț dezvăluie că Dorneanu negociază în CCR INVALIDAREA Referendumului pe Justiț…

3 Așa o fi?

4 Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Au votat „pentru” doar 200 senatori și deputați

5 Bună dimineața...

recomandări

Te ia DNA: Florin Lungoci

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala