Prăbuşirea unei insule vulcanice în erupţie ar putea provoca un tsunami în Japonia

Prăbuşirea unei insule vulcanice în erupţie ar putea provoca un tsunami în Japonia

O insulă vulcanică în erupţie, care ia amploare în largul Japoniei, ar putea provoca un tsunami dacă versanţii creaţi de lavă se vor prăbuşi brusc, au avertizat marţi oamenii de ştiinţă niponi, citaţi de AFP.

Prăbuşirea unei insule vulcanice în erupţie ar putea provoca un tsunami în Japonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această insulă situată în Pacific la 1.000 de kilometri sud de Tokyo se prezenta în primele zile sub formă aproximativ ovală cu o lungime de 400 de metri şi o lăţime de 200 de metri. Dar ea a sfârşit prin a se lipi de insula nelocuită Nishinoshima aparţinând micului arhipelag Ogasawara şi ansamblul, care continuă să se extindă, acoperă în prezent 1,26 de kilometri pătraţi.

Craterele insulei erup în prezent 200.000 de metri cubi de lavă pe zi - suficient cât pentru a umple 80 de piscine olimpice - materie care se acumulează pe extremitatea estică a insulei.

"Dacă lava continuă să urce astfel, o parte din versanţi ar putea să se prăbuşească şi să provoace un tsunami", a avertizat Fukashi Maeno, profesor la Institutul de seismologie al Universităţii din Tokyo.

Potrivit lui, o prăbuşire de 12 milioane de metri cubi de lavă ar genera un tsunami de un metru care ar putea ajunge în aproximativ 18 minute pe insula Chichijima, situată la o distanţă de 130 de kilometri.

Chichijima, unde locuiesc circa 2.000 de persoane, este mai mare insulă a arhipelagului Ogasawara, un grup de insule administrat de Tokyo.

"Mijlocul ideal de a supraveghea şi evita o catastrofă naturală ar fi de a pune în funcţiune un nou distem de depistare a valurilor seismice şi cutremurelor în apropiere de insulă, dar este imposibil să se ajungă acolo în situaţia actuală", a explicat Maeno.

Un oficial al Agenţiei de meteorologie din Japonia, care supraveghează seismele şi valurile seismice, a declarat că supraveghează orice semn precursor.

"Am analizat o simulare în această dimineaţă şi intenţionăm să consultăm experţii în cutremure cu privire la probabilitatea producerii unui astfel de fenomen, pentru a vedea ce măsuri putem lua", a declarat el.

Japonia, situată la joncţiunea a patru plăci tectonice, înregistrează în fiecare an peste 20 la sută din seismele cele mai violente de pe planetă. Mai mulţi vulcani sunt activi în această zonă, iar riscul de tsunami ameninţă o mare parte a coastelor arhipelagului.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani