Procuratura mexicană oferă o recompensă de 3,8 milioane de dolari pentru prinderea baronului drogurilor 'El Chapo'

Procuratura mexicană oferă o recompensă de 3,8 milioane de dolari pentru prinderea baronului drogurilor 'El Chapo'

Procuratura generală din Mexic a oferit luni o recompensă de 60 de milioane de pesos (circa 3,8 milioane de dolari) pentru orice informație despre locul unde s-ar putea ascunde baronul drogurilor Joaquín 'El Chapo' Guzmán, care a evadat sâmbătă din închisoare. Suma oferită este dublă față de cât s-a oferit la prima evadare a liderului cartelului Sinaloa, relatează EFE.

Procurorul general, Arely Gómez, a justificat această majorare a recompensei 'pentru că este vorba de o persoană care a evadat de două ori din sistemul penitenciar și pentru că reprezintă o amenințare pentru securitatea publică".

La anunțarea recompensei, Gómez i-a informat pe cetățeni că pot folosi o linie telefonică gratuită pentru a face denunțuri asupra cazului și a prezentat o fotografie recentă a traficantului de droguri, în care acesta apare fără mustață și cu capul ras.

Guzman a evadat sâmbătă noapte dintr-o închisoare aflată în Altiplano , la 90 de kilometri vest de capitala Ciudad de Mexico, printr-un tunel care ducea într-o clădire aflată în construcție. 'El Chapo' a mai evadat în 2001 dintr-o închisoare de maximă securitate, ascuns într-un coș cu lenjerie murdară. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...