Republica Moldova: Liberalii și-au dat acordul pentru formarea unei coaliții de guvernare

Republica Moldova: Liberalii și-au dat acordul pentru formarea unei coaliții de guvernare

Liberalii și-au dat acordul pentru formarea unei coaliții de guvernare din care să facă parte cele trei partide proeuropene intrate în parlamentul Republicii Moldova după alegerile legislative din 30 noiembrie, a anunțat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în urma unei noi runde de negocieri desfășurate marți chiar la Aeroportul din Chișinău, în sala delegațiilor VIP, cu medierea unor oficiali europeni, informează Jurnal.md și Unimedia.

'În 2009, ne-am asumat drumul european, acum trebuie să fim responsabili", a declarat Mihai Ghimpu, precizând că, în prezent, "nu sunt alții mai buni decât noi". "Asta e realitatea, ăsta e votul cetățenilor. Parcă fiecare dintre noi a zis 'da', dar a rămas să mai discutăm (...) Noi, liberalii, suntem pentru această alianță. Astăzi am mai făcut un compromis. O să aflați mai târziu despre ce e vorba', a spus el.

Liderul PL a mai afirmat că europenii s-au arătat îngrijorați că negocierile pentru formarea coaliției de guvernare durează atât de mult timp. Totodată, Ghimpu a menționat că oficialii europeni au susținut ideea privind înaintarea pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova a unui expert străin.

Președintele Partidului Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Vlad Filat, a subliniat importanța discuțiilor de marți. 'Am făcut un pas important pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile. Continuăm să muncim. Ne-au recomandat (mediatorii europeni) să continuăm procesul de integrare europeană. Nu am discutat despre un guvern minoritar, ci despre formarea coaliției între aceste trei partide. Astfel, vom avea tot sprijinul lor dacă vom continua procesul de integrare europeană. Mâine veți afla rezultatul', a declarat Vlad Filat.

La rândul său, liderul Partidului Democrat (PD), Marian Lupu a refuzat să spună dacă în timpul consultărilor cu partenerii europeni s-a discutat despre o eventuală coaliție cu Partidul Comuniștilor.

'Nu am discutat în detalii formatul de coaliție. Asta ar însemna presiuni, interferențe (...) Prezența oficialilor europeni a fost un semn de interes pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, pentru continuitatea politicilor de integrare europeană. Le-am spus adevărul. Colegii (europeni) nu au venit pentru a ne cere ceva. S-au condus după principiul european: ei nu fac imixtiuni în politicile altor țări', a spus Marian Lupu.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Jurnal TV, oficialii europeni s-ar fi declarat împotriva unei eventuale coaliții de guvernare cu PCRM.

Din delegația europeană prezentă la Chișinău au făcut parte președintele partidului paneuropean Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Graham Watson, președintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European, Elmar Brok, și vicepreședintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE, Knut Fleckenstein. De asemenea, a fost și șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...