ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 13 NOIEMBRIE

ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 13 NOIEMBRIE

Vicepreședintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, responsabil pentru uniunea energetică, va efectua vineri o vizită la Kiev, pentru a discuta cu autoritățile ucrainene actualele probleme energetice.

Potrivit unor surse europene, citate de agenția de presă rusă, Maros Sefcovic urmează să aibă în capitala ucraineană întrevederi cu președintele Petro Poroșenko și cu premierul Arseni Iațeniuk, cu care va aborda subiecte legate de modernizarea sistemului ucrainean de gazoducte, precum și de rezultatele negocierilor de la sfârșitul lunii octombrie între Rusia, Ucraina și UE în problema livrărilor de gaze naturale.

* În estul Ucrainei totul se îndreaptă spre formarea unor entități asemănătoare Transnistriei (regiune separatistă în estul Republicii Moldova) și Osetiei de Sud (teritoriu separatist în Georgia), consideră analistul politic de la Moscova Aleksandr Golț, redactor-șef al portalului politic Ejednevnîi Jurnal, care apreciază în același timp că nu există rațiuni pentru o nouă ofensivă rusă pe teritoriul ucrainean.

* Conducerea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și delegația rusă și-au exprimat deschiderea de a-i reda Rusiei împuternicirile în cadrul acestei structuri, a declarat miercuri președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului), Serghei Narâșkin. 'Astăzi, din ambele părți s-a făcut auzită aspirația spre aceea ca delegația rusă să lucreze cu capacitate maximă în cadrul APCE, să aibă toate împuternicirile, în primul rând împuternicirea de a vota', le-a spus Narâșkin jurnaliștilor, la finalul reuniunii comitetului prezidențial al APCE, desfășurată la Moscova.

* Curtea Supremă a Rusiei a hotărât joi să amâne pentru 17 decembrie decizia sa privind dizolvarea principalei organizații ruse pentru drepturile omului Memorial, a cărei lichidare a fost solicitată de Ministerul Justiției de la Moscova. Autoritățile ruse acuză Memorial de 'violarea flagrantă și repetată a legii și Constituției ruse' și au cerut Curții Supreme lichidarea acestei structuri 'umbrelă', care îi permite să aibă sub tutelă cincizeci de organizații pentru drepturile omului și combaterea discriminării.

* Islamista britanică de origine irlandeză Samantha Lewthwaite, supranumită "văduva albă", suspectată de implicare în atacul de la mall-ul din Nairobi (Kenya), dată în căutare prin Interpol, ar fi fost ucisă de rebelii proruși în confruntările din estul Ucrainei. Irlandeza (30 de ani) ar fi luptat de partea voluntarilor ucraineni — potrivit unor surse, în batalionul 'Donbas', conform altora, în batalionul 'Aydar' — și ar fi fost ucisă de un lunetist.

* Iordania, aflată în prima linie a războiului împotriva grupului Statul Islamic (SI), și-a intensificat măsurile pentru a da de urma simpatizanților ideologiei jihadiste, supraveghind îndeaproape rețelele de socializare și predicile în moscheile din regat. Această mobilizare a crescut de când Ammanul a decis, în septembrie, să participe alături de Statele Unite ale Americii (SUA) la loviturile aeriene împotriva grupurilor extremiste din Irak și Siria, două țări vecine cu regatul hașemit. În acea vreme, unii au avertizat că autoritățile își asumă riscuri pentru securitatea internă.

* Guvernul islamo-conservator turc va oferi în curând permise de muncă pentru o minoritate de refugiați sirieni care au fugit de războiul civil din țara lor, a anunțat joi Faruk Celik, ministrul muncii și protecției sociale. 'Dorim să facem acest lucru pentru un număr limitat de strămutați, fără să punem în dificultate piața muncii pentru cetățenii noștri', a explicat Faruk Celik într-un interviu.

* Pakistanul a testat joi o rachetă cu rază medie de acțiune capabilă să transporte focoase nucleare și convenționale, a anunțat armata. Racheta Shaheen II, cunoscută de asemenea ca Hatf VI, are o rază de acțiune de 1.500 kilometri și este capabilă de manevre în timpul zborului, se arată în comunicat. Pakistanul și India au efectuat teste nucleare la un interval de câteva zile în 1998, după decenii de dezvoltare în secret de către ambele părți a arsenalului nuclear.

* Pilotul navetei spațiale SpaceShipTwo, aparținând companiei Virgin Galactic, care s-a dezintegrat deasupra deșertului Mojave din California în cursul unui zbor de încercare, la sfârșitul lunii octombrie, nu a știut că sistemul de frânare al navei a fost deblocat în mod prematur de copilot, deși protocolul de zbor specifică faptul că această manevră trebuie comunicată în prealabil pilotului, conform unor concluzii preliminare ale anchetei ce au fost publicate miercuri.

* Vineri, 14 noiembrie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva diabetului, boală care nu înseamnă lipsa totală de desert. Dar diabeticii trebuie să țină sub control variațiile nivelului de zahăr din timpul zilei și să își supravegheze greutatea pe termen lung, așa încât regimul alimentar are o importanță covârșitoare. Scopul este adoptarea unei alimentații cât mai sănătoase.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?