ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 23 NOIEMBRIE

ȘTIRILE SERII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 23 NOIEMBRIE

Cel puțin 40 de persoane au fost ucise duminică în urma unui atac terorist ce a avut loc în estul Afganistanului, în timpul unui meci de volei. Atacul a fost comis de un terorist sinucigaș, într-o localitate din provincia Paktika, ce se învecinează cu Pakistanul.

* Președintele Vladimir Putin a declarat într-un interviu pe care l-a acordat agenției de presă ruse TASS că nu dorește să rămână președinte pe viață al Federației Ruse, fără a exclude însă o nouă candidatură la alegerile prezidențiale din 2018, ceea ce l-ar menține la putere până în 2024. Liderul de la Kremlin a mai afirmat că Rusia nu intenționează să rivalizeze cu Occidentul sau să ridice o nouă 'cortină de fier'. În istoria altor națiuni au existat perioade când țările au încercat să se izoleze de restul lumii și au plătit foarte scump pentru aceasta, prin degradare și colaps economic, a subliniat șeful statului rus. "Noi nu vom merge pe această cale în niciun caz și în jurul nostru nimeni nu va construi un zid. Este imposibil", s-a declarat convins liderul rus.

* Guvernul israelian a votat în favoarea controversatului proiect de lege ce vizează întărirea caracterului "evreiesc" al statului Israel, care potrivit celor care se opun textului ar fi în detrimentul componentei sale democratice. Paisprezece miniștri, din cei 22 care formează cabinetul israelian, au votat în favoarea textului, după o dezbatere care s-a derulat într-o atmosferă tensionată. Parlamentul (Knesset) urmează să se pronunțe, în mai multe lecturi, asupra acestui text care nu mai definește Israelul ca stat 'evreiesc și democratic', ci ca 'stat național al poporului evreu'. Arabii israelieni, descendenți ai palestinienilor rămași pe pământul lor după crearea Israelului în 1948 și care reprezintă un israelian din cinci, consideră că textul în cauză deschide calea unei instituționalizări a discriminării.

* La Viena, negocierile între Iran și marile puteri asupra controversatului program nuclear iranian au intrat în linie dreaptă. Secretarul de stat american John Keryy, alături de omologii săi din Rusia, Marea Britanie, Franța, Germania, respectiv Serghei Lavrov, Philip Hammond, Laurent Fabius și Frank-Walter Steinmeier, precum și de reprezentanta UE, Catherine Ashton, duc ultimele tratative menite să evite o prelungire a negocierilor asupra programului nuclear iranian, cu o zi înainte de expirarea datei-limită fixată pentru încheierea unui acord istoric între Teheran și Grupul 5+1.

* Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a convocat pentru luni Consiliul Suprem de Securitate, conform unui comunicat al instituției prezidențiale de la Chișinău, care nu precizează însă subiectele ce vor fi supuse dezbaterii. Reuniunea este convocată după ce vineri Serviciul de Informații și Securitate de la Chișinău a emis o sesizare cu privire la riscul destabilizării situației politice din Republica Moldova, în contextul alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie.

* Delegația rusă va invita Uniunea Europeană în cadrul unei reuniuni ministeriale, ce va avea loc la începutul lunii decembrie la Basel, în Elveția, să se aplece asupra proceselor care conduc la "creștinofobie", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov."În urmă cu câțiva ani, la inițiativa europenilor, au existat în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa acțiuni împotriva 'islamafobiei'. Noi vom propune să se analizeze procesele care duc la 'creștinofobie'. Vom formula o astfel de inițiativă în cursul reuniunii ministeriale de la Basel de peste o săptămână", a declarat Lavrov. Mai multe țări membre ale UE prefera să evite această problemă, pentru că le este "rușine să vorbească despre ea, așa cum le este rușine, de asemenea, să scrie în Constituția UE, că Europa are origini creștine", a afirmat Lavrov.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...