Tiruri de artilerie în Doneţk: O şcoală a fost cuprinsă de flăcări

Tiruri de artilerie în Doneţk: O şcoală a fost cuprinsă de flăcări

O şcoală din Doneţk, atinsă de un obuz de artilerie, era în flăcări miercuri seara, în sud-vestul acestui bastion separatist din estul Ucrainei, relatează AFP.

O şcoală a fost cuprinsă de flăcări la Doneţk, în urma unor tiruri de artilerie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Întregul acoperiş al Şcolii nr. 33 din cartierul Leninski era cuprins de flăcări. Locuitorii din apropiere s-au grăbit să scoată din clădire calculatoarele.

Începutul anului şcolar în "republica" autoproclamată de la Doneţk, prevăzut iniţial pe 2 septembrie, a fost amânat pentru începutul lui octombrie, din cauza confruntărilor dintre separatişti şi armata ucraineană.

La o distanţă de aproximativ 100 de metri de şcoală, o camionetă, de asemenea, a fost cuprinsă de flăcări, fiind vizată de un alt obuz.

Jurnaliştii AFP afirmă că nu au observat victime în urma acestor incidente.

Totuşi, un rebel prorus a declarat că trei persoane au fost rănite.

Tirurile au avut loc în jurul orei locale 21.00 (21.00, ora României).

Zgomote de explozie erau auzite miercuri seara, în centrul oraşului Doneţk, unde mai devreme trei persoane au ars de vii într-un vehicul atins de obuze de artilerie.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale