Un număr record de 3.241 de imigranți au intrat miercuri în Ungaria

Un număr record de 3.241 de imigranți au intrat miercuri în Ungaria

Imigranții au continuat să intre pe teritoriul Ungariei pe la frontiera cu Serbia și un nou record de 3.241 de sosiri a fost înregistrat miercuri, potrivit cifrelor anunțate joi de poliție, relatează AFP. Printre acești refugiați, majoritatea proveniți din Siria, Afganistan și Pakistan, se numără 700 de copii.

Cei mai mulți au trecut frontiera în apropiere de satul Roszke, una din puținele zone unde gardul de metal construit de Ungaria nu a fost încă ridicat.

Sosirea imigranților s-a intensificat înainte de termenul limită stabilit pentru 31 august când urmează să se încheie construcția gardului pe o distanță de 175 de kilometri la granița cu Serbia.

O barieră de patru metri înălțime este de asemenea construită.

Ungaria se confruntă cu un aflux fără precedent de imigranți, cu peste 140.000 de sosiri de la începutul anului, mai mult decât dublu față de 2014.

Pentru a face față acestui aflux de imigranți, șeful poliției ungare Karoly Papp a anunțat miercuri că Budapesta va întări efectivele de poliție de la frontiera cu Serbia, trimițând peste 2.100 de polițiști suplimentari care vor patrula susținuți de câini, cai și elicoptere începând din luna septembrie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”