William Hague: Marea Britanie nu va furniza arme Ucrainei

William Hague: Marea Britanie nu va furniza arme Ucrainei

Liderul conservatorilor din camera inferioară a parlamentului britanic, William Hague, care a ocupat până în vara trecută postul de ministru de externe, a exclus duminică trimiterea de arme în Ucraina, în timp ce Occidentul are în vedere noi sancțiuni împotriva Rusiei, relatează France Presse.

"Regatul Unit nu prevede să trimită arme în Ucraina", a declarat Hague la BBC, subliniind că un astfel de comportament este în conformitate cu abordarea adoptată de către țara sa în ultimii ani în cazuri similare.

"Trebuie să reflectăm foarte, foarte atent", înainte de a trimite suplimentar arme într-o zonă de conflict, a afirmat el."Noi trimitem ajutoare, trimitem echipamente, cum ar fi vehicule blindate ușoare", a adăugat el.

Actualul ministru de externe, Philip Hammond, a declarat la începutul lunii februarie că Regatul Unit nu vizează trimiterea de arme, dar că "își rezervă dreptul" să-și reconsidere această poziție.

Aflat în vizită la Londra, secretarul de stat american John Kerry a declarat sâmbătă că "nicio decizie" nu a fost luată încă de președintele american Barack Obama în acest sens. Dar SUA au în vedere noi "sancțiuni grave" foarte curând împotriva Rusiei, pe care o consideră responsabilă de faptul că armistițiul din estul Ucrainei, instituit la 15 februarie, nu este respectat de către rebeli.

"Rusia s-a angajat în ultimele zile într-un proces absolut flagrant și cinic", a declarat John Kerry, afirmând că știe "sigur" ceea ce furnizează Rusia separatiștilor proruși.

Președintele rus Vladimir Putin continuă la rândul său să nege orice sprijin direct pentru rebeli.Conflictul din estul Ucrainei a făcut deja aproape 5.700 de morți în estul Ucrainei în cele zece luni de ostilități, potrivit unui recent bilanț ONU. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /