125 de ani de AGERPRES, celebrați de Casa Regală la Palatul Elisabeta

125 de ani de AGERPRES, celebrați de Casa Regală la Palatul Elisabeta

Cei 125 de ani de activitate neîntreruptă a Agenției Naționale de Presă AGERPRES au fost sărbătoriți, luni seara, la Palatul Elisabeta, ceremonia desfășurându-se în prezența principesei Margareta și a principelui Radu.

AGERPRES, prima agenție de presă din România, a împlinit anul acesta 125 de ani de la înființare, context în care Altețele Lor Regale au dedicat o Seară a Palatului Elisabeta Agenției Naționale de Presă.

În discursul susținut cu această ocazie, principele Radu a evidențiat rolul României de pionier în multe domenii, de-a lungul istoriei sale, inclusiv în cel al presei.

''România a dat dovadă de pionierat și în domeniul presei, având atunci când puține state aveau o agenție națională de presă. Pe vremea aceea, nici Palatul Elisabeta nu exista și nici partea aceasta de București nu era ceea ce este astăzi. (...) Familia mare a AGERPRES este invitată astăzi, în întregimea ei, la Palatul Elisabeta, pentru a sărbători așa cum se cuvine o parte importantă din istoria noastră modernă'', a spus principele Radu.

Totodată, acesta a urat ''La mulți ani!'' Agenției Naționale de Presă a României, transmițându-le jurnaliștilor AGERPRES prezenți la ceremonie ca "flacăra profesionalismului și a devotamentului" față de profesia lor să fie păstrată vie "cel puțin încă 125 de ani" de acum înainte.

La rândul său, directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a subliniat, în discursul său, că istoria acestei instituții este, de fapt, istoria României moderne, pe care agenția a prezentat-o, prin știrile difuzate, ''în toate detaliile ei cele mai importante''.

''Cei 125 de ani de AGERPRES înseamnă nu numai istorie și o tradiție, ci și o foarte mare presiune asupra mea, asupra dvs, a colegilor mei, presiune care ne îndeamnă să păstrăm aceleași standarde de profesionalism și de bune practici în jurnalism pe care le-am avut și până acum'', a afirmat Alexandru Giboi, care a mulțumit Casei Regale pentru ''buna apropiere'' pe care o arată față de Agenția Națională de Presă.

Foto: (c) VLAD STAVIRCĂ/AGERPRES FLUX

La evenimentul de la Palatul Elisabeta au participat reprezentanți ai comisiilor pentru cultură din Parlamentul României și corespondenți ai agențiilor de presă din străinătate.

Cei 125 de ani de AGERPRES au fost marcați, în 2014, prin decorarea instituției de către Casa Regală a României cu distincția 'Nihil Sine Deo' în cadrul unei ceremonii desfășurate la Castelul Peleș, prin organizarea unei expoziții de fotografie despre România, în Londra, la sediul agenției de presă Reuters, precum și printr-un eveniment de mare amploare care a reunit în țara noastră directori a peste 25 de agenții de presă din întreaga lume, întâlnire ce a favorizat atât dezvoltarea legăturilor AGERPRES cu partenerii externi, cât și promovarea României ca destinație pentru investiții și turism.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale