Cel mai vârstnic bărbat al planetei a împlinit 112 ani

Cel mai vârstnic bărbat al planetei a împlinit 112 ani

Un japonez, considerat cel mai în vârstă bărbat al planetei de Guinness World Records, a sărbătorit joi, alături de familie, împlinirea vârstei de 112 ani, scrie agenția DPA.

Sakari Momoi, rezident în orașul Saitama, la nord de Tokyo, s-a declarat foarte fericit să-și aniverseze ziua de naștere alături de familie, potrivit agenției de știri Kyodo, citându-l pe fiul acestuia Hiroo, în vârstă de 66 de ani.

Momoi locuiește într-un spital din Tokyo, unde este destul de activ și practică caligrafia, au declarat rudele acestuia pentru Kyodo News.

Suntem foarte fericiți că a ajuns la această vârstă sănătos și teafăr, au adăugat rudele bărbatului, originar din Minamisoma, prefectura Fukushima, care a lucrat ca profesor de chimie și a fost director al unor licee din Fukushima și Saitama.

Cea mai în vârstă femeie a planetei este Misao Okawa, din Osaka, în vârstă de 116 ani.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...