Cum se poate supraviețui unui dezastru

Cum se poate supraviețui unui dezastru

Mulți oameni manifestă pasivitate sau o paralizie mentală în cazul unui eveniment catastrofal și nu reușesc să-și adapteze comportamentul și să acționeze astfel încât să-și salveze viața, după s-a dovedit în timpul mai multor tragedii. Dar acest lucru se poate schimba printr-o pregătire rațională corespunzătoare, scrie BBC.

În seara zilei de 27 septembrie 1994, la ora 07.00, feribotul de croazieră MS Estonia a părăsit capitala Tallin cu 989 de persoane la bord, îndreptându-se spre Stockholm prin Marea Baltică. Nu a mai ajuns însă niciodată la destinație. După șase ore de călătorie prin furtună, trapele feribotului au cedat, iar vasul a început ia apă. Într-o oră, MS Estonia s-a scufundat, iar tragedia s-a soldat cu 852 de morți.

Chiar și având în vedere viteza cu care s-a întâmplat tragedia, marea furtunoasă și timpul care le-a luat salvatorilor să ajungă la locul accidentului (starea de urgență completă a fost declarată abia la jumătate de oră după scufundare), experții în supraviețuire au fost uimiți de numărul mare de victime. Se pare că mulți pasageri s-au înecat pentru că nu au făcut nimic pentru a se salva. "Mulți oameni ... par să fi fost incapabili să gândească sau să se comporte rațional din cauza fricii", a conchis raportul oficial al accidentului. "Alții au părut împietriți și nu au putut fi forțați să se miște. Unii pasageri panicați, apatici și șocați au devenit inabordabili și nu au reacționat atunci când alte persoane au încercat să-i călăuzească, nici măcar atunci când au folosit forța sau au țipat la ei", se arată în raportul menționat.

Ce s-a întâmplat? O persoană care știe răspunsul este John Leach, instructor militar de supraviețuire la Universitatea din Portsmouth care studiază comportamentul oamenilor în situații extreme. Leach a studiat acțiunile supraviețuitorilor și victimelor în zeci de dezastre din întreaga lume, din ultimii zeci de ani, și chiar a fost prezent la incendiul din stația de metrou King Cross (Londra) din 18 noiembrie 1987, în urma căruia 31 de persoane și-au pierdut viața. Expertul a constatat că, în situațiile care pun viața în pericol, aproximativ 75% dintre persoane sunt atât de uluite de ceea ce li se întâmplă încât le este imposibil să gândească clar sau să plănuiască ce pot face pentru a scăpa. Cu alte cuvinte, se instaurează o stare de paralizie mentală. În medie, doar 15% dintre oameni reușesc să rămână suficient de calmi și de raționali pentru a lua decizii care le-ar putea salva viața. Restul de 10% sunt pur și simplu periculoși: se sperie și pun în pericol șansele de supraviețuire ale tuturor.

Povestirile despre supraviețuire se concentrează adesea pe cei 15% și pe ce au ei atât de special încât îi ajută să rămână în viață. Dar Leach crede că problema este pusă greșit. În opinia sa, ceea ce ar trebui să ne preocupe este de ce atât de mulți oameni mor atunci când dispun de mijloacele fizice pentru a se salva. De ce atât de mulți renunță sau nu reușesc să se adapteze atunci când apare o situație de criză? În cele mai multe scenarii de dezastru, explică el, nu este nevoie de abilități speciale pentru a supraviețui. Trebuie doar să știi ce ar trebui să faci. "Rolul meu ca instructor de supraviețuire este să-i învăț pe oameni cum să facă să trăiască. Rolul meu ca psiholog este să-i învăț să nu moară", explică el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro