François Fillon conduce un automobil Dacia Sandero în primul episod al ediţiei franceze "Top Gear"

François Fillon conduce un automobil Dacia Sandero în primul episod al ediţiei franceze "Top Gear"

Fostul premier francez François Fillon, pasionat de automobilism, conduce un model Dacia Sandero în primul episod din ediţia franceză a cunoscutei emisiuni de televiziune "Top Gear", care va fi difuzat pe postul RMC Découverte, pe 18 martie, informează bfmtv.com.

François Fillon conduce un automobil Dacia Sandero în primul episod al ediţiei franceze "Top Gear"

Emisiunea franceză va relua principiul de bază al versiunii originale britanice "Top Gear": invitaţii încearcă să doboare recorduri de viteză la bordul unor automobile "low cost". Fostul premier francez se va afla astfel la volanul unui model Dacia Sandero, construit de filiala românească a grupului Renault.

François Fillon a acceptat să intre în jocul propus de prezentatorii emisiunii, făcând glume cu jurnaliştii francezi şi spunând că modelul Dacia Sandero pe care îl conduce este "prea confortabil", înainte de a face următoarea precizare: "Din fericire, Renault se descurcă mult mai bine acum".

Întrebat în legătură cu modelul de automobil pe care l-ar alege să îl conducă dacă ar deveni preşedinte al Franţei, politicianul, un admirator al constructorului Ferrari, a spus că nu ar face "nicio alegere".

Nu este pentru prima dată când François Fillon s-a aventurat pe o pistă de curse. Pasiunea lui pentru sportul automobilistic i-a adus titlul de "Omul anului", ce i-a fost atribuit în 2010 de publicaţia Journal de l'Automobile.

Politicianul francez s-a declarat cu acea ocazie deosebit de mândru că a reuşit să participe la celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans, chiar dacă se consideră "un foarte mediocru şofer de duminică". Fostul premier al Franţei a descris într-un interviu acordat revistei Paris Match şi un viraj complicat pe care l-a executat într-un automobil decapotabil, în 2000. În acel moment, locul pasagerului din dreapta volanului era ocupat de Nicolas Sarkozy, care "nu prea a apreciat" acea manevră.

Pe RMC Découverte, versiunea originală "Top Gear" rămâne emisiunea cu cel mai mare succes de public din istoria acestui post de televiziune, lansat în urmă cu doi ani. Versiunea franceză va fi prezentată de actorul Philippe Lellouche, pilotul Bruce Jouanny şi jurnalistul Yann Larret.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale