Gigel Știrbu, către directorul general interimar al SRTV: Vă cer să vă dați demisia

Gigel Știrbu, către directorul general interimar al SRTV: Vă cer să vă dați demisia

Deputatul PNL Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură, i-a solicitat marți directorului general interimar al Societății Române de Televiziune (SRTV), Irina Radu, să-și dea demisia din funcție, pentru lipsa de reacție rapidă a televiziunii publice în cazul tragediei de la clubul Colectiv.

Irina Radu a fost audiată marți în Comisia de cultură a Camerei Deputaților la solicitarea lui Gigel Știrbu.

"Stând acasă seara și uitându-mă la acea tragedie națională, am tot schimbat canalele de televiziune și am văzut că serviciul public de televiziune, care normal ar trebui să fie în slujba cetățeanului, nu transmitea nimic. Toate celelalte posturi de televiziune, și cele generaliste, și-au întrerupt emisiunea și au început să transmită de la fața locului, nemaivorbind de televiziunile de știri, care sunt instituții private. Pentru anumite lucruri, prim-ministrul a plecat acasă, ați spus că, dacă vă cere cineva să plecați acasă, o veți face. Eu, președintele comisiei, vă cer să vă dați demisia", a afirmat Știrbu.

El i-a cerut Irinei Radu să spună dacă este adevărat că, în acea seară, mai mulți angajați ai televiziunii care se aflau la locul incendiului au sunat la TVR solicitând să li se trimită un car de televiziune.

Irina Radu a răspuns că ar dori să i se spună mai clar ce se dorește, dacă e cazul să plece și să lase o instituție care s-ar putea închide peste două săptămâni.

"Despre demisie, cred că trebuie să-mi spuneți mai clar ce doriți, dacă e cazul să plec și să las acum o instituție care s-ar putea închide peste două săptămâni. Pe mine, personal, m-ar ajuta să nu o închid eu", a spus Radu.

El a adăugat că nu a fost informată că s-ar fi solicitat un car de televiziune la Colectiv.

"Nu am fost informată că s-ar fi cerut car la fața locului, nici în ancheta pe care o fac acum. Adun de la toți cei care au fost implicați declarațiile lor, iar în momentul în care voi ajunge la o declarație în care să fie ce spuneți dumneavoastră vă voi aduce la cunoștință", a precizat Irina Radu.

Ea a susținut că este "incorect" și "neadevărat" să se spună că ar fi știut de eveniment și ar fi decis să "nu dea până a doua zi", pentru că nu ar fi făcut acest lucru "niciodată".

Irina Radu a afirmat că reacția întârziată a TVR la evenimentul de la clubul Colectiv a fost cauzată, printre altele, de lipsa de experiență și corecta evaluare a situației de către persoanele care au operat situația din punct de vedere editorial, lipsa antrenamentului pe care îl au angajații televiziunii publice față de cei ai posturilor de știri, absența unor proceduri dedicate situației de breaking news.

"Mai adaug o idee, de ce cred eu că s-a ajuns aici. Numirile politice din consiliile de administrație, multe persoane nepregătite, nepotrivite și cu un total dezinteres pentru conducerea corectă a instituției, subfinanțarea unei instituții de interes național, nerespectarea memorandumului din 2012, lipsa unei politici de investiții și modernizări tehnice, angajarea pe principii neprofesionale, care a dus la înmulțirea persoanelor care nu au cunoștințele necesare de meserie, nu au experiență. Și, nu în ultimul rând, în ziua de astăzi nu mai există modele, făcători de școală, există foarte puțini oameni dornici să-și împărtășească cunoștințele și să dea mai departe celor care vin știința acestei meserii", a susținut directorul interimar al SRTV.

Irina Radu s-a referit și la o serie de măsuri pe care le-a luat, precum intrarea în vigoare a unei proceduri de breaking news începând de săptămâna trecută, planificarea unor echipe de noapte, "lucru care nu s-a făcut niciodată în 25 de ani", revenirea la un canal de știri în portofoliu, canal la care s-a renunțat vara trecută, precum și demisiile a doi directori, considerați responsabili de modul în care a fost gestionată situația.

"Echipa de teren a filmat, și-a făcut datoria. Jurnaliști cu experiență din TVR au filmat și au transmis imagini rețelelor internaționale de știri. Greșeala îngrozitoare a fost luată de echipa de producători care a decis neintrarea în live", a explicat ea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”