Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

INTERVIU - Tudor Giurgiu: Simt o nevoie ca filmul românesc să provoace mai mult impact în societate

Regizorul Tudor Giurgiu, al cărui cel mai recent lungmetraj, "De ce eu?", a fost proiectat în secţiunea Panorama a Festivalului de la Berlin (5 - 15 februarie), a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că simte că este necesar ca filmul românesc să provoace mai mult impact în societate.

Regizorul Tudor Giurgiu vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX despre motivele pentru care nu a dorit să mediatizeze filmarea lungmetrajului inspirat din cazul procurorului Cristian Panait - care s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul al patrulea al locuinţei sale din Bucureşti -, dar şi despre reacţia pe care publicul de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin a avut-o în urma proiecţiilor din cadrul evenimentului cinematografic.

Bazat pe fapte reale, "De ce eu?" spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals şi sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercând să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate.

Tudor Giurgiu a declarat în interviul acordat MEDIAFAX că nu a vrut să lucreze la acest film cu "obişnuita presiune mediatică", subliniind că a fost unul dintre proiectele la care şi-a dorit să rămână foarte concentrat asupra subiectului. "Mi-a fost şi un pic de frică să nu ne întrebe oamenii, să se preocupe mai mult de film decât era cazul", a spus Tudor Giurgiu.

Întrebat dacă i-a fost teamă de posibilele presiuni politice care ar fi putut apărea pe parcursul filmării peliculei, Tudor Giurgiu a recunoscut că îi era un pic frică, "subiectul fiind unul foarte contondent şi despre care s-a scris foarte mult", să nu apară interferenţe din anumite zone.

Pe de altă parte, regizorul filmului "De ce eu?" subliniază faptul că nu au existat presiuni politice, echipa nu a fost urmărită şi nu a primit niciun "sfat", nicio "direcţie" în ceea ce priveşte abordarea acestui subiect. "(...) filmul este expresia a ceea ce am vrut şi nu a fost nici măcar pic de interes. Până la urmă, acum că mă întrebi, am zis: "totuşi, chiar nu s-a interesat nimeni". Asta cred că este şi dintr-un fel de convingere, probabil, că filmul nu poate genera mari discuţii, dezbateri, or mi-ar plăcea ca filmul acesta să provoace o mişcare la un nivel social profund, în societate, şi să vezi că sunt tineri care sunt preocupaţi de cazul ăsta, care nu este doar al lui Panait, nu este inspirat doar din cazul lui, ci sunt o grămadă de alţi oameni care s-au luat la trântă cu sistemul, care poate unii au reuşit, alţii care au poveşti", a explicat Tudor Giurgiu.

În privinţa proiecţiilor restrânse care au fost realizate în România, în luna noiembrie 2014, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, regizorul a menţionat că a ales acel moment pentru că "lumea era încinsă şi, evident, că le-am făcut înainte de turul II convins fiind că filmul acesta vorbeşte foarte mult despre România anului 2002, de care încercăm să scăpăm, de perioada aceea absolut cumplită când nu era nimeni anchetat, PSD controla presa, nu puteai să respiri şi oamenii din presă ştiu lucrul acesta foarte bine, din justiţie, şi mi s-a părut normal şi firesc".

În interviul acordat MEDIAFAX, Tudor Giurgiu a spus că se bucură că pelicula va apărea în cinematografe în săptămânile următoare, apreciind că, în contextul numeroaselor anchete ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), filmul este "mult mai actual" ca în luna în noiembrie 2014.

Despre reacţiile stârnite la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, regizorul a povestit că publicul a remarcat prestaţia extraordinară a actorilor Emilian Oprea şi Mihai Constantin, lungmetrajul lăsând o impresie foarte puternică.

"La proiecţia oficială, de miercuri, a fost un public foarte cald şi eram cu toţii pe scenă şi a fost foarte emoţionant. Am discutat foarte mult despre film, raportul realitate-ficţiune, sigur România, corupţia, dar azi (joi, n.r.) am avut o proiecţie foarte bună, unde cred că au venit foarte mulţi iubitori de cinema, în sensul de critici, profesionişti din toată lumea, dar au venit şi berlinezi. Au fost de la foarte tineri până la pensionari, proiecţia fiind la prânz. A fost excepţional", a mai spus Giurgiu.

 Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de regizorul Tudor Giurgiu:

Reporter: Aţi declarat în conferinţa de presă de la Berlin că aţi lucrat oarecum "anonim" la acest lungmetraj. Aţi filmat într-un an electoral, acesta a fost motivul pentru care aţi ales să nu faceţi publicitate filmului?

Tudor Giurgiu: N-am vrut să lucrăm cu obişnuita presiune mediatică şi să chemăm presă şi să primim întrebări şi a fost unul dintre filmele unde am vrut să fim foarte concentraţi pe ce aveam de făcut. Mi-a fost şi un pic de frică să nu ne întrebe oamenii, să se preocupe mai mult de film decât era cazul. În februarie, când am filmat noi, nu era nicio presiune electorală, nu am vrut să facem valuri.

Rep.: Vă era teamă de presiuni politice?

T. G.: Îmi era teamă un pic că subiectul, fiind unul foarte contondent şi despre care s-a scris destul de mult, îmi era teamă să nu apară posibile interferenţe din zona asta sau din alte zone şi m-am gândit că este bine să-i protejez pe actori, care ei ştiau destul de puţin despre caz.

Rep.: Dar au existat, să nu le spunem presiuni politice, sfaturi care au venit pe diverse căi?

T. G.: Nu, am mai spus-o. Eu am fost şi surprins. Am şi spus aici (la Festivalul de la Berlin, n.r.) într-un interviu, când filmam în casa chiar unde s-a întâmplat tragedia, unde locuia procurorul Cristian Panait, când filmam acolo, eu mă mai uitam dacă nu apare o maşină, dacă ne supraveghează cineva, că suntem noi formataţi în felul acesta şi ne gândim la prostiile acestea. Dar nu ne-am urmărit nimeni, ne-au lăsat să ne facem treaba, nu am primit niciun sfat, nicio idee, nicio direcţie, deci filmul este expresia a ceea ce am vrut şi nu a fost nici măcar pic de interes. Până la urmă, acum că mă întrebi, am zis: "totuşi chiar nu s-a interesat nimeni". Asta cred că este şi dintr-un fel de convingere, probabil, că filmul nu poate genera mari discuţii, dezbateri, or mi-ar plăcea ca filmul acesta să provoace o mişcare la un nivel social profund, în societate, şi să vezi că sunt tineri care sunt preocupaţi de cazul ăsta, care nu este doar al lui Panait, nu este inspirat doar din cazul lui, ci sunt o grămadă de alţi oameni care s-au luat la trântă cu sistemul, care poate unii au reuşit, alţii care au poveşti. Cred că filmul asta ar putea să genereze: să determine tot aceşti oameni, în special tineri, să-şi înfrângă teama de eşec sau teama că şeful i-ar putea face rău şi să-şi urmeze calea, să-şi urmeze principiile şi să lupţi pentru ele. Acesta mi se pare lucrul cel mai important pe care filmul îl face, pentru că ce i s-a întâmplat lui Panait cred a fost şi lăsat singur şi cred că sentimentul ăsta de solidaritate pe care oamenii ăştia care vor să schimbe ceva, ei au nevoie să se simtă solidari, au nevoie să le arăţi că nu sunt singuri şi cred că filmul acesta poate atât să readucă pe masă cazul Panait, dar şi să vorbească despre aceşti mulţi anonimi, "panaiţi", care sunt convins că există.

Rep.: Aţi filmat trei finaluri. Care erau celelalte două versiuni?

T. G.: Am filmat variante tehnice, să spunem, de final, pentru că ştiu din toate sursele posibile că procurorul Panait s-a sinucis, nu a fost o crimă la faţa locului, pot însă să spun absolut cu hotărâre ceea ce a scris şi procurorul Lele la acea vreme: nu s-a investigat deloc varianta de determinare a sinuciderii. Este un articol în Codul Penal care prevede o pedeapsă cred că până la 7 ani pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Şi cred că sunt oameni care, dacă dosarul acela ar fi analizat cum trebuie şi dacă s-ar fi făcut interceptări şi dacă s-ar fi căutat cine l-a sunat pe omul acesta, ce i-au zis, ce i-au făcut, sunt convins că am fi aflat, probabil, adevărul. Am pornit de la ideea că este o sinucidere, nu o crimă, dar am filmat versiuni diferite, inclusiv filmând pe bune aruncarea lui de la etaj, filmând-o şi pe mătuşa lui (actriţa care o interpreta pe aceasta, n.r.), dar cred că finalul cel mai bun este cel pe care o să-l vadă spectatorii. Ideea acestor variante de final a fost de a avea mai multe opţiuni, pentru că la final am vrut să ai un gol în stomac, am vrut să pleci cu un nod în gât şi filmul să aibă o emoţie, să transmită o emoţie puternică pe final, şi nu ştii. În momentul în care filmezi lucrurile acestea, e greu de zis ce va funcţiona la final, aşadar a fost o decizie luată la montaj.

Rep.: A avut până acum (joi, n.r.) patru proiecţii la Berlin. Care a fost feedback-ul din partea jurnaliştilor, criticilor care au participat? Care au fost întrebările cele mai frecvente?

T. G.: La proiecţia oficială, de miercuri, a fost un public foarte cald şi eram cu toţii pe scenă şi a fost foarte emoţionant. Am discutat foarte mult despre film, raportul realitate-ficţiune, sigur România, corupţia, dar azi (joi, n.r.) am avut o proiecţie foarte bună, unde cred că au venit foarte mulţi iubitori de cinema, în sensul de critici, profesionişti din toată lumea, dar au venit şi berlinezi. Au fost de la foarte tineri până la pensionari, proiecţia fiind la prânz. A fost excepţional, au fost foarte mulţi, unul care ne-a spus că a văzut 14 filme la Berlinala de anul acesta şi că filmul nostru i-a plăcut cel mai mult, nu o spunea din obligaţie, şi alte persoane ne-au spus că filmul este foarte bun, că a lăsat o impresie foarte puternică, unii ne-au spus că poate era mai bine să mai tăiem 10 minute din început, cu toţii au remarcat prestaţia extraordinară a lui Emilian Oprea şi a lui Mihai Constantin. Ne-au întrebat şi de ce nu a fost în competiţie. (...) Cred că criteriile de a selecta filmele în competiţie sunt de multe ori atât de politice încât nu mai ştii: de la filme personale, filme de autor foarte bune, cum este "Aferim!" (de Radu Jude, n.r.), "Taxi", al lui Jafar Panahi, până la alte filme care nu înţelegi ce caută acolo, filme proaste şi care probabil sunt aduse doar pentru că au un nume, că sunt vorbite în engleză, că au nişte vedete, deci asta e regula de bază a oricărei competiţii. Pentru noi, a fost important că am fost aici şi că filmul a avut premiera aici, este un loc foarte bun pentru a lansa tipul acesta de film de gen, aici, la Berlin.

Rep.: În legătură cu proiecţiile din luna noiembrie, spuneaţi că vreţi un feedback din partea spectatorilor. Ce aţi schimbat sau cu ce v-au ajutat acele proiecţii?

T. G.: M-au ajutat enorm de mult pentru a-mi demonstra şi a-mi valida că filmul era bun aşa cum era, nu am mai schimbat foarte mult. A fost o idee foarte bună. Aveam eu o reţinere un pic, dar exact cum fac americanii, faimoasele lor screen testuri, producătorii, marile studiouri cheamă un eşantion reprezentativ de public şi apoi discută şi dacă publicul acela decide şi spune că nu i-a plăcut ceva, oamenii aceia schimbă. Şi asta a fost interesant, că am întrebat publicul din Timişoara, Iaşi, Cluj, întrebam lucruri foarte precise legate de anumite secvenţe, de felul în care sunt integrate în film relaţia personaj principal cu prietena lui şi studenta, de folosirea muzicii în film, şi la majoritatea întrebărilor mele unde aveam dileme, publicul mi-a validat nişte decizii artistice, ceea ce m-a încurajat. Am avut modificări minore în montaj, la sunet s-a schimbat radical.

Rep.: Proiecţiile au fost în luna noiembrie, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Nu a contat faptul că se apropiau alegerile?

T. G.: Cum să nu conteze? Evident că le-am făcut atunci, pentru că era lumea încinsă, şi evident că le-am făcut înainte de turul II convins fiind că filmul acesta vorbeşte foarte mult despre România anului 2002 de care încercăm să scăpăm, de perioada aceea absolut cumplită când nu era nimeni anchetat, PSD controla presa, nu puteai să respiri şi oamenii din presă ştiu lucrul acesta foarte bine, din justiţie, şi mi s-a părut normal şi firesc. Eu voiam să lansez filmul înainte de alegeri pentru că mi se părea cel mai bine. Noi nu trebuia să facem nimic, trebuie să punem filmul fără niciun fel de publicitate şi ar fi mers lumea. Nu l-am terminat şi mi s-a părut moral şi în spiritul ideii mele de a face premiera atunci să facem chiar şi nişte vizionări cu filmul neterminat şi va stârni lumea la discuţii. (...) Acum, mă bucur că îl lansăm în câteva săptămâni, trebuie să mulţumesc DNA-ului pentru că ne ajută la campania de promovare a filmului, pentru că mi se pare cu mult mai actual decât în luna noiembrie. Aflăm tot mai mult şi mai mult despre această cloacă mizerabilă în care ne-am zbătut şi în 2002 şi ultimii ani şi despre personaje de carton care populează în continuare.

Rep.: V-aţi mai lua responsabilitatea de a face un film de genul celui despre Cristian Panait?

T. G.: Eu mai am multe idei, dar următorul va fi o poveste de dragoste care nu are nicio legătură cu lumea asta din film. Am câteva subiecte care pun nişte teme şi nişte probleme serioase apropo de educaţie, sănătate, religie, nu ştiu când o să fac, ce o să fac, dar simt o nevoie ca filmul românesc să provoace mai mult impact în societate. Prea mulţi ani am trăit aşa cu această iluzie egoistă a creatorului de film care face filme şi câştigă premii şi numele lui rămâne în istoria cinema-ului, dar, de fapt, eu cred că creatorul de cinema trăieşte într-o societate şi are nişte răspunderi. Cred că ne-am gândit prea mult la noi, ne-am hrănit ego-ul, ne bucuram că suntem la Cannes şi asta era aspiraţia, dar prin filmele noastre schimbăm prea puţin mentalitatea şi lumea în care trăim. Cred că a venit momentul, eu nu spun că trebuie să facem un cinema angajat, dar cred că avem această şansă unică să ne implicăm mai mult în viaţa socială, politică.

"De ce eu?" este cel de-al treilea lungmetraj din cariera regizorului Tudor Giurgiu, după "Legături bolnăvicioase" (2006) şi "Despre oameni şi melci" (2012). Acesta semnează şi scenariul, alături de Loredana Novak. Director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, de scenografie s-a ocupat Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Szélyes Andrea. Muzica este compusă de Viktor Chouchkov.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE PSD scade în continuare în sondaje! Însă încep surprizele!

2 HOPA! Codrinel s-a cam căcat pe el! „Să ne ia dracu pe toți”

3 ALERTĂ Bătăușii belgianului care promovează România de 23 de ani au fost ARESTAȚI! Amănunte ȘOCANTE

4 ALERTĂ Un nou TUN marca PSD? Avertismentul lui Rareș Bogdan

5 Liviu Avram, premoniție SUMBRĂ pentru PSD: Năpasta chiar vine când o chemi

recomandări

Te ia DNA: Cristian Poteras

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când pui un GoPro pe placa de surfing