Interviu cu directorul Panasonic Europa: când vinzi telefoane, poţi să fii lider azi şi pierzător mâine, ca Nokia sau BlackBerry

Interviu cu directorul Panasonic Europa: când vinzi telefoane, poţi să fii lider azi şi pierzător mâine, ca Nokia sau BlackBerry

La Convenţia din Amsterdam, Panasonic şi-a prezentat viziunea pentru 2014 în ceea ce priveşte televizoarele, camerele foto şi conţinutul. 4K este standardul de care trage să îl ducă sus, deşi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, Rusia, a experimentat cu transmisiunea 8K, pentru o companie din Japonia. A fost un experiment, Laurent Abadie susţine că reuşit. Şi a fost impresionat de ce a văzut atunci.

Discuţia cu Abadie s-a desfăşurat la o masă rotundă, în principiu, şi dreptunghiulară în forma ei fizică, alături de câţiva jurnalişti din Bulgaria şi Ungaria. Răspunsurile sale au fost, în toate formele, rotunde. Nu s-a ferit să compare produsele companiei cu ale altora, nu s-a ferit să spună că e o luptă surdă pe piaţa de telefonie mobilă. Şi a admis, nu are un televizor 4K acasă, încă, dar în viitor îşi va cumpăra. Nu l-am întrebat şi dacă va fi de la Panasonic.

Ce se mai poate spune despre smartphone-uri

„Smartphone-ul este un dispozitiv interesant, având în acelaşi timp şi capacitatea de a face poze, îl ai mereu cu tine. Dar este diferit, iar preţul de intrare pe piaţă afectează într-o anumită măsură piaţa camerelor foto profesionale. Cert este că viitorul va fi despre dispozitive interconectate, iar aici şi camerele încep să fie astfel“, a vorbit Abadie despre telefoanele care înlocuiesc, treptat, camerele foto compacte şi poate şi pe cele mai mari. În ciuda acestui fapt, Panasonic nu se grăbeşte să intre în forţă pe această piaţă.

„Vorbim deja de o piaţă matură, mare. E dificil să intri acum, e prea târziu. Sunt alte companii mari care domină această lume şi este o piaţă riscantă. Poţi să fii un lider azi şi un pierzător mâine, iar aici avem exemple ca Nokia, BlackBerry sau Motorola“, a afirmat directorul Panasonic Europa. „Pentru noi, ar necesita investiţii mari şi e riscant. Aşa că am decis să ne concentrăm pe piaţa din India, e una în creştere, pe când altele sunt deja saturate“.

El a vorbit şi despre conţinutul 4K pe care îl poţi face cu un dispozitiv atât de mobil. „Conţinutul video în 4K nu va fi o problemă atât de mare pe cât a fost în vremea full HD. Oamenii produc tot mai mult conţinut foto şi video în fiecare zi şi distribuie tot mai mult. Dar când vorbim de cel venit dintr-un telefon şi dintr-o cameră profesională, vorbim de alt scop. Este, în esenţă, la fel, dar finisat altfel“, a completat acesta.

4K, un miraj, marketing sau viitorul?

Laurent Abadie spune simplu despre 4K: este o evoluţie firească de la SD, HD, iar principala problemă cu acest standard e conţinutul, mai precis lipsa acestuia în prezent. „Prin camere ca GH4 şi A500 le oferim ocazia oamenilor să creeze aşa ceva. Apoi, mai e vorba şi de reţea (n.red.: de Internet), deoarece dimensiunile unui fişier sunt mai mari. Ambele, atât conţinutul, cât şi vitezele mai mari de conectare la Internet, se vor dovedi importante pentru 4K“, a spus acesta. „Am văzut şi eu programul (n.red.: transmisiunea 8K de la Soci) şi e incredibil. E ca formatul 3D, vezi fiecare detaliu, e atât de realist. Dar de asta discutăm abia din 2020“.

Evoluţia transmisiunilor TV.

Despre 3D a afirmat că a fost un format pe val, s-a bucurat de priză la regizori şi a impresionat publicul, dar nu a devenit şi un succes financiar. „Încă este popular în cinematografe, dar acasă îţi trebuie ochelari, numărul acestora e limitat, nu este o experienţă chiar atât de plăcută. Dar cu 4K sau 8K obţii un efect similar 3D, datorită multitudinii de detalii“, a afirmat Abadie. Pe viitor, alături de TV, Panasonic va miza şi pe audio, iar mai multe detalii vom aştepta la IFA 2014.

Discuţia de la televizoare a trecut uşor la camere foto, mai precis GH4, prima mirrorless care să filmeze 4K. „GH4 este un «pod» între un aparat foto şi o cameră video. Poate fi folosită cu succes în ambele domenii şi am văzut multe videoclipuri de broadcast, de televiziune, realizate cu GH3 (n.red.: modelul precedent), iar producătorii spun că este instrumentul foarte bun la această treabă. Este compact, dar nu duce lipsă de calitate. GH4 este un produs semi-profesional, poate fi folosit atât de fotografi profesionişti, cât şi de către videografi şi utilizatori obişnuiţi. Nu cred că are competiţie pe segmentul mirrorless“, a completat Abadie.

Pe acest segment mirrorless critică însă companii precum Nikon şi Canon, lideri pe DSLR. „Pentru ei este un nimic şi încearcă să combată evoluţia fie încercând să tragă preţul în jos, fie lansând aparate mirrorless slab dotate. Pe de altă parte, companii precum Olympus sau Sony, mai ales Sony, sunt dedicate camerelor mirrorless. Asta ia însă timp, dar sistemul mirrorless este viitorul“, a comentat directorul Panasonic Europa.

Test Panasonic GH4 înregistrare la rezoluţie 4K

Veniturile Panasonic şi o piaţă de interes: maşinile autonome

„Maşina va fi o extensie a casei, a dispozitivelor mobile interconectate, dar este în acelaşi timp altfel“, caracterizează Abadie acest domeniu. „Pe viitor, astfel de maşini vor fi dotate în interior cu un ecran mare pe care vei avea toate informaţiile esenţiale, alături de imagini video de la camerele de pe maşină. Iar ea se va conduce singură, evitând pietonii şi accidentele. Oamenii caută, în general la maşini şi vor căuta şi pe viitor, securitate şi să aibă acces la informaţii relevante pentru ei. Când eşti în maşină, eşti fie şofer, fie pasager. Dacă eşti şofer, ai nevoie de asistenţă la condus şi informaţii despre vreme, despre starea drumului etc.“, a mai spus acesta.

Despre Panasonic, ca afacere, directorul pe Europa a afirmat că nu vrea să abandoneze piaţa utilizatorilor obişnuiţi, dar e o realitate că banii vin din mediul enterprise. Spre exemplu, laptopurile Toughbook n-au fost niciodată un hit de vânzări printre utilizatorii obişnuiţi. Totuşi, sunt solicitate de armată, de companii de utilităţi etc. „În prezent, din tot ceea ce înseamnă produse către client - electrocasnice, electronice, dispozitive mobile, camere etc. - câştigăm mai puţin de 25%. Desigur, în Europa, această piaţă e mai mare, dar nu schimbă semnificativ situaţia“, a caracterizat acesta parcursul Panasonic .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...